Nu de mult, am intrat într-o casă primitoare. Nu de mult am văzut designeri și oameni obișnuiți, curioși ca și mine de ce a mai apărut, de ce au mai creat tinerele noastre speranțe într-ale designului.

Nu de mult, într-un colț, vorbind zâmbitor cu toată lumea, am dat peste Adrian Balcău, un tânăr al cărui talent este egalat numai de o dorință arzând de a face mai multe pentru comunitatea artiștilor din Cluj și din România. Ca un adevărat voievod, și-a strâns Adrian oastea de designeri și au pornit cu sfântă misiune de a face designul și designerii autohtoni cât mai vizibili și mai prezenți cu putință, iar mai apoi și-a făcut și timp să stea de vorbă cu noi.

1. Să vorbim un pic despre designerul Adrian Balcău.

Să începem cu începutul, mă numesc Adrian Balcău și sunt designer de vreo 3 ani. Am absolvit facultatea la Cluj și de curând mi-am deschis propriul studio tot în Cluj. La început eram mai mult genul de fast comision….obiecte destul de mici care erau livrate la cerere, precum colecții de perne și de home deco. Accentuez ideea de Cluj pentru că majoritatea evenimentelor din lumea designului românesc nu se întâmplă în Cluj, ci la București și de cele mai multe ori trebuie să-ți iei gentuța cu tot ce ai creat și să migrezi înspre capitală. Așa că nu o dată s-a întâmplat să mă întâlnesc cu designeri din Cluj sau din împrejurimile Clujului de care habar nu aveam la evenimentele organizate în București. E un fel de migrare care nu este deloc naturală și din păcate nu avem o identitate de promovare care să poarte vestea bună a designului un pic peste tot în țară și tocmai de aceea a apărut și nevoia unui Cluj Design Days ori a altui eveniment de acest gen.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

2. Cluj Design Days, povestește-ne mai multe despre acest eveniment

Cum am mai zis, de fiecare dată când doream să expun ceva, să vând ceva, să lansez ceva, trebuia să merg la București și știu că nu sunt singurul în situația asta. Acolo mă întâlneam cu alți designeri clujeni de care nu știam. Design Days a apărut dintr-o nevoie reala de a umple cumva golul de manifestări legate de design în Cluj și nu numai.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

Sub umbrela Dunga, în perioada 8-11 octombrie ne-am adunat cu toții la Casa TIFF din Cluj pentru acest prim eveniment dedicat designului și îndeosebi designul de Cluj.

Raluca Bosura și Andra Lupu au expus bijuterii, OONA Studio a participat cu un model de raft din lemn, pentru bicicleta, foarte apreciat de public, BETONIA cu obiecte din beton. Abraham Radu, un alt artist, a participat cu două lămpi și câteva obiecte din lemn. La expoziție a fost realizat și un panou interactiv, cu toți cei 27 de artiști, care a fost foarte apreciat. Public există, numai să apară și cineva să-l ghideze și să-i arate ce și cum se întâmplă, un fel de gazdă călduroasă și primitoare care să te asculte și să-ți ofere tot ce ai nevoie.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

3. Ce știi despre celelalte evenimente de design din Romania, asta în afara de sfântul București?

(râzând) Sfântul Gheorghe…

De vreo zece ani, evenimentele sunt tot mai numeroase, dar sunt dispersate. Se organizează tot felul de târguri în Sibiu, Brașov, Sfântul Gheorghe unde mai mult se amestecă designul cu hand-made-ul, și pe această cale țin să precizez că cele două concepte sunt total diferite.

Din păcate, un eveniment nu creează o piață, un loc în care designerii să poată crea și eventual să se vândă, dar prin puterea exemplului chiar și asta se poate schimba. Speram că încet încet, alții și alții să înceapă să creeze tot mai multe evenimente de design. Cumva, și mă bucura enorm să vad asta, la Cluj începe să se întâmple asta.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

4. Dă-mi câteva exemple de evenimente dedicate designului, la care cei interesați ar putea să ia parte.

Mai întâi avem Cluj Design Days, 8-11 octombrie, primul eveniment de design din Cluj. Peste 25 de designeri clujeni au fost invitaţi să-şi expună creațiile și să interacționeze, fie cu un public mai mult sau mai puțin cunoscător, fie cu alți designeri..

Un alt eveniment de suflet este TIMAF-ul (Transilvania International Music and Art Festival), un loc în care artele se întâlnesc și în care se promovează atât invitați precum artiști consacrați, cât și tinere talente pe care le promovează prin intermediul secțiunilor sale. Dar din nou, nu vorbim de un eveniment strict și numai pentru design și designeri

Nopțile industriilor creative, ar mai fi un event, dar deja trecem iar înspre capitala și nu am vrea așa ceva. Următoarea întâlnire cu designerii va fi la Christmas B(u)y Design, un event care aduce la Casa TIFF creațiile a peste 20 de designeri din Cluj și nu numai, sub umbrela Muza și Dunga.

Aceste evenimente ne bucură enorm și prin ele putem face designul românesc din ce în ce mai vizibil și mai recunoscut nu doar străinilor ci românilor.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

5. Revenind de la comunitate la individ, cu ce crezi că se lucrează cel mai bine ca material și ca formă? Care sunt preferințele tale?

In genere fac obiecte cât mai clare și simple, dar pentru a ajunge la această idee trebuie să treci printr-o intensă căutare. E un adevărat drum de la idee la produsul finit, un cumul de căutări de materiale și de soluții la probleme.

De cele mai multe ori, obiectele îți spun ce materiale ar trebui să folosești. Când am nevoie de flexibilitate, as putea lucra cu plastic, metal pentru rigiditate si, preferatul meu, lemnul. Vreau să creez lucruri frumoase și accesibile, iar asta am încercat și în cazul lămpilor Spontaneous Form sau a pernelor CLO.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

6. Care este părerea ta despre designul românesc? Vreun designer român preferat?

Nu știu dacă ar trebui să iau o poziție în legătura cu designul românesc. Cert este că există design românesc și că încet, dar sigur se conturează din ce în ce mai bine, iar evenimentele legate de design ne vin în ajutor. Și țin să subliniez, evenimente de design și cu designeri. Momentan se face o confuzie intre design sau un obiect cu un design unicat și hand-made. Obiectele de artizanat, făcute de mâna după un anumit model care nu a fost proiectat de persoana în cauză, nu sunt neapărat obiecte de design. Designul este căutarea unui produs care să combine funcționalitatea cu aspectul, este o îmbinare a diferite domenii pentru a găsi perfecțiunea care zace la granița dintre ergonomie și estetică.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

In ceea ce privește designerii romani, nu aș ști să răspund. Îmi vin în minte Prototip Studio și Ubikubi, care produc obiecte cu poveste. Sunt și designeri de bijuterii tare faini ca Raluca Buzura sau Andra Lupu, dar și de design vestimentar Oana Lupas, Lucian Broscatean sau Szász Zsuzsa.

7. Crezi că există un stil românesc actual/contemporan de design? Prin ce se definește în opinia ta?

Încă suntem ancorați într-un port din care încercăm cu disperare să scăpăm. Design românesc în casele românilor, cred că vezi așa ceva destul de rar…există excepții, dar cert e că începe să se întâmple.

8. Astăzi putem să mai găsim un design românesc în casele oamenilor?

Cumva când treci de la carpete și pești de sticlă, la secolul XXI, inevitabil vor fi și mutații. Partea bună e că singura direcție în care poate merge designul românesc este în sus. Companii precum Ikea, BauMax, Dedeman, magazinele home depo care produc obiecte serializate, sincer nu le văd ca pe ceva rău, ba din contra…ii fac pe români să dea de gust. Cumva mă bucură să găsesc în casele românilor obiecte cu un design nordic, simplu și curat, pentru că astfel de obiecte deschid apetitul pentru design, iar mai apoi e destul de simplu să adaugi un obiect de design.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

9. La ce crezi că se uită românii atunci când decorează (funcționalitate, buget, numele celor ce le-au creat)?

Bugetul cam primează în oricare din situații. Adesea chiar și designerii de interior sunt obligați să-și caute anumite piese sau să și le creeze pentru a se încadra într-un buget. Cert e că românul se uită la buget, mai apoi la cum arată și abia la urmă (dacă, poate, foarte rar oricum) la cine l-a făcut. Sperăm că prin evenimente ca Design Days să trezim apetitul pentru design și într-un final să-i facem pe oameni să recunoască și să aprecieze creațiile aparținând designerilor autohtoni și să-i includă în bugetele și în planurile lor.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

10. Care crezi că este obiectul nelipsit din casele românilor pe care tu l-ai înlocui?

Un număr foarte mare de designeri se concentrează pe designul de lampă și de scaun. Se merge un pic și pe ideea că orice om are în casă un obiect pe care să stea (scaunul) și unul care să-i ofere lumina necesara pentru a-și desfășura activitățile. Sunt cumva clasicele obiecte pe care cam toată comunitatea încearcă să le schimbe și de-a lungul timpului, pe parcursul istoriei aceste obiecte au devenit semnătura unor mari artiști pe care încercăm să-i ajungem, dacă nu să-i depășim într-o bună zi.

Sfatul meu pentru cei ce caută să-și amenajeze casa, ar fi să nu rămână ancorați în ce le oferă piața. Aranjarea spațiului personal nu înseamnă cheltuirea de sume exorbitante, ci exprimarea stilului personal, crearea unui loc în care să te regăsești și să te reprezinte. Așadar mergeți pe ideea de KIS (Keep It Simple) în ceea ce privește mobila, iar apoi adăugați decorațiuni care să vă transforme casa și să fie o reflexie a proprietarului.

adrian balcau design cluj wolf imobiliare

11. Ca notă de final cerem o destăinuire - la ce lucrezi în momentul de față și care sunt proiecte tale viitoare?

Obiectele în general și lămpile în special ar trebui să fie cât mai naturale și ușor de integrat într-un design. Niciodată nu mi-a plăcut designul pompos pentru că inspira elitismul, iar nu acesta este scopul designului.

Daca tot am vorbit de lămpi, momentan lucrez la o lampă și la alte obiecte micuțe și accesibile, soluții la problemele de zi cu zi, idei ce sper să se materializeze cât mai curând posibil.