După un studiu amănunțit, am descoperit la ce se uită românii atunci când doresc să cumpere un apartament pus la vânzare. Iată ce am aflat:

1. Prețul apartamentului

Cel mai important punct pe aproape orice listă este prețul apartamentului. Cele mai atente la preț sunt persoanele care au un anumit plafon de creditare, pentru care orice depășire, ar însemna neaprobarea creditului imobiliar sau o cheltuială pe care nu și-o permit. Astfel, unii cumpărători de apartamente fac concesii majore pentru a se încadra în prețul stabilit inițial. Zona, etajul sau amenajarea apartamentului cad pe locuri mult inferioare și ajung să nu mai pară chiar atât de importante pentru viitorul cumpărător de apartamente.

De regulă, după mai mult de 3 sau 5 dezamăgiri, cumpărătorul începe să mai crească un pic plafonul minim pentru cumpărarea apartamentului. Oricum, în 70% din cazuri, prețul va dictat achiziția imobilului.

Sfatul nostru: nu vă lăsați seduși de un preț foarte, foarte mic oferit pentru o epavă de apartament vechi. Vorba aia din popor Face cât costă. Fie blocul nu este chiar atât de sigur, fie zona este nesigură, fie are o problemă...orice ar fi, investigați și fiți suspicioși în cazul unui apartament mult prea ieftin.

Citește și: Plătești prețul corect pentru apartamentul viselor tale?

Studiu: La ce se uită cumpărătorii români atunci când caută apartament

2. Zona în care se află apartamentul

Cei mai mulți cumpărători fie doresc să își facă o familie, fie doresc să dea apartamentul în chirie. Dacă familiștii caută o zonă în care copiii lor să fie în siguranță și să își poată plimba câinele fără teama de fi agresați pe stradă, pentru cineva care se gândește să închirieze, cea mai importantă este apropierea de vadul comercial, de Universități și facultăți, de căile de transport în comun sau de centru.

Cei mai nepretențioși caută numai un loc în care să nu fie la fel de mult zgomot și în care să-și poată lăsa mașina în parcare fără să le fie frică de un jaf.

Apoi mai sunt și cei pentru care zona înseamnă de fapt apropierea de rude, familie, prieteni sau locurile dragi. Undeva la coadă clasamentului sunt cei care pur și simplu vor să fie cât mai aproape de natură, fie că este vorba de o pădure sau de un parc. Aceștia sunt cei care nu își pot imagina o zi fără să alerge prin pădure sau să își plimbe copiii prin parc.

În cele mai multe cazuri, apartamentele cumpărate combină prețul atractiv cu o zonă bună/liniștită sau în dezvoltare.

3. Etajul la care se află apartamentul

Dacă apartamentul a trecut de proba prețului și a zonei, atunci vine următorul filtru numit și “etaj. Cei mai mulți clienți evită parterul și ultimul etaj. Parterul este în general evitat din cauze precum lipsa intimității sau a siguranței, dar și din cauza umezelii venite de la subsol.

Mai ales în cazul apartamentelor vechi, apartamentele de la primul etaj au un oarecare miros greu, o umezeală peste medie și urme de mucegai. Dacă acesta este cazul apartamentelor vechi, apartamentele noi au cam trecut peste această problemă.

Cel mai des, dacă există deschiderea la stradă, apartamentele de la parter vor fi folosite pe post de cabinet sau de magazinaș, de unde și prețul ușor mai ridicat pentru un astfel de apartament.

La ultimul etaj, dacă acoperișul nu a fost făcut corespunzător, există riscul de a te trezi cu infiltrații și cu apă curgând din tavan. Desigur și această situație a fost perpetuată de blocurile vechi. Apoi, într-un bloc vechi dacă a apărut vreo problemă la acoperiș, în cele mai multe cazuri, proprietarii de la ultimul etaj sunt cei care trebuie să achite din buzunarul lor reparația, ceea ce poate reprezenta o gaură în bugetul oricărei familii.

Citește și Cât de sus vrei să stai sau cum alegem etajul blocului

cum sa alegem etajul apartamentului

4. Starea blocului în care se află apartamentul

Uneori viitorii proprietari se uită și la starea blocului. Am auzit o data pe cineva spunându-ne că “Da’ ce mă interesează exteriorul, că eu stau înăuntru.”

Într-o oarecare măsură este adevărat, dar este la fel de adevărat că viitorul apartament va face parte dintr-un ansamblu, iar dadă ansamblul are probleme, atunci cel mai sigur veți avea și voi.

Mulți clienți, în loc să se uite la eventuale probleme în structura de rezistență, se uită numai la partea de izolare a blocului. Apoi se uită cererea avizelor sau la eventuale întrebări legate de calitatea structurii. În cazul unui cutremur, la orice etaj ne-am afla și indiferent cât am fi investit în apartamentul nostru, nimic nu va mai conta dacă blocul se prăbușește.

Citește și Cele 10 lucruri la care să fii atent când cauți o chirie

5. Amenajarea apartamentului

Dacă am trecut și de criza etajului și a blocului, atunci ajungem și la problema amenajării apartamentului. Sunt mulți cei care își caută un apartament cât mai puțin amenajat, vândut la gri sau la alb, pentru a-l putea amenaja și repara după propriul plac. Oricum ar fi, proprietarii preferă să-și imprime propriul stil apartamentului, de unde și importanța redusă dată amenajării.

Atunci când facem referire la amenajarea apartamentului, nu ne gândim la mobilă sau la decorațiuni, ci la problemele interne ale unui apartament.

Instalația sanitară, instalația electrică, pereții și pardoseala...elemente care dacă nu sunt făcute la timp dau de furcă oricărui proprietar, dar pe care toți le ignoră.

Citește și: Care sunt costurile de amenajare ale unui apartament?

6. Alte detalii referitoare la apartament

Politica referitoare la animale, funcționarea liftului, vecinii, facturile și alte astfel de detalii trec pe locuri secunde când vine vorba de un apartament.

Un alt factor este locul de parcare. Mai ales tinerii caută apartamente care să ofere și un loc de parcare pentru a nu irosi prea mult timp căutând parcare zi de zi.

Mai sunt și cei care după căutări de peste un an, au decis să se mulțumească cu aproape orice și să ia un apartament care să le respecte numai parțial cerințele.

Citește și: Sfatul specialiștilor: Ce trebuie să urmărim la un apartament de vânzare