Probabil că la sfârșitul anului școlar sau la începutul verii ți-ai spus că anul acesta vei amenaja un birou pentru copilul tău sau chiar pentru tine. Probabil că te-ai uitat pe nenumărate reviste și site-uri de amenajări interioare. Ai văzut scaune de birou care mai de care mai impresionante și birouri din cele mai interesante. Ti-ai făcut tot felul de board-uri pe Pinterest și te-ai abonat la publicații de gen de pe Instagram. Singura problemă este că majoritatea amenajărilor pe care le vezi sunt făcute de designeri de interior cu sume ce tind să depășească bugetul tău. Tocmai de aceea am venit cu acest articol pentru spațiul de lucru sau de studiu.

Amenajarea de interior este ușoară pe hârtie

De cum ieși cu nasul din hârtii, afli că mobilierul de birou din reviste nu prea are atât de multe în comun cu ce se găsește prin magazine și că frumusețea are adesea un preț care din nou îți depășește bugetul. Unii mai destoinici încearcă și variantă second-hand, care din păcate, uneori merge, dar uneori este un compromis mult prea mare.

Descoperi că glisanta pentru tastatură este încă o realitate a birourilor vândute de magazinele românești, atât a birourilor pentru copii și adolescenți, cât și a celor pe care le pot folosi adulții. Problemă nu ar fi glisanta, cât faptul că nu-ți mai încap picioarele și rămâi cu niște vânătăi destul de urâte. La copii, devine un adevărat pericol de care copii se pot lovi sau răni.

Am fost în locul tău, am făcut greșeli, dar am și învățat din greșelile făcute. Tocmai de aceea venim cu idei minimaliste de amenajare a biroului tău, fără a omorî pușculița. Nu ne raportăm la reviste, ci la realitatea pe care o vedem zi de zi atunci când mergem împreună cu clienții noștri la cumpărături și la selecția de produse disponibile in magazinele din țară.

Nu uita că masa de birou nu trebuie să fie neapărat un birou

Ideea că un birou se poate găsi strict la secțiunea de birouri este destul de eronată. Până la urmă, un birou este o masă la care stai ca să lucrezi. Nu te limita la ce-ți oferă raionul de spații de lucru și încearcă să vezi ce se întâmplă și cu mesele existente în oferta magazinului.

Un exemplu foarte bun de masă pe care o poți folosi într-un spațiu restrâns, este masa extensibilă de perete Norberg din oferta Ikea. La un preț sub 150 de lei, această măsuță poate fi transformată într-un spațiu de lucru perfect pentru un apartament mic și drăgut. Știm că nevoile sunt diferite și că unii vor avea calculatoare și cărți imense, așa că poate această măsuță nu este chiar pentru toată lumea. Totuși, pentru un elev, un student, sau cineva care intenționează să lucreze la un mic laptop, acest birou este perfect.

idei birou wolf imobiliare

Limităm mărimea corpurilor suspendate

Multă lume o să mă contrazică și este OK. Corpurile suspendate dau senzația de spațiu, dar, dacă mărimea biroului nu este ajustată la cea a biroului, sunt adevărate pericole. În copilărie aveam un corp suspendat imens deasupra biroului. Cucuiele de acum stau mărturie la toate capetele date în respectiva mobilă.

În schimb, pentru depozitatul cărților și a caietelor, recomand o bibliotecă sau o etajeră simplă într-o nuanța neutră sau asemănătoare cu cea a materialului biroului. Va fi mult mai ușor de accesat și mult mai sigură.

Pentru a agăță note importante sau hârtii de care avem nevoie, soluțiile sunt din cele mai diverse. Tablă de plută, tablă metalică cu magneți, white-board, iar lista poate continua. Cea mai ieftină variantă este cred și cea mai amuzantă și include 1mx1m plasă de protecție păsări. Da, ați auzit bine. Se ia, se lustruiesc marginile și se prinde de perete cu ajutorul unor dibluri și a câtorva șaibe. Atenție să fie bine prinsă și bine finisată pentru a nu duce la răni nedorite.

amenajare birou ieftina

Adaugă câteva decorațiuni

Psihologii au arătat cât de mult afectează mediul înconjurător percepția și capacitatea de concentrare și învățare. Un birou frumos amenajat va fi sinonim cu o atenție sporită și un sentiment de bine. Câteva flori rezistente, câteva cărți colorate, câteva mașinuțe din colecție, orice ar putea să-i sau să-ți stimuleze dorință de a stă cât mai mult la biroul proaspăt amenaja și a lucra.

Folia autocolantă - prietena schimbărilor

Lipirea unei folii autocolante este poate modalitatea cea mai ușoară de a schimba aspectul unui birou învechit. Este ieftină, rapidă și rezistentă, unde să mai pui că vine într-o varietate de forme și culori.

Am lipit o astfel de folie pe o masă veche și am transformat-o într-un birou pentru adolescenți, în mai puțin de 30 de minute (asta incluzând spălarea și uscarea mesei, urmată de aplicarea autocolantului). Există chiar și hârtie autocolanta de tip whiteboard ce te lasă să scrii și să-ți ștergi ideile de pe masă, prețul începând de la 25 lei per rolă.

Atenție la manșete sau la lucrurile albe, căci markerul iese greu din țesături. Acesta este un sfat bun și pentru mămici, care-și pot lasă copii să deseneze pe masă fără problemă sau fără griji.

cum amenajam un birou cu bani putini

Lucrătorii model reciclează

Dincolo de ideile privind borcanele, multe lucruri pot fi reciclate. Căni, pahare, borcane, cutii de pantofi și conserve. Conservele sunt noile borcane. Îți poți crea niște suporți de ustensile drăguți și ieftini din conservele folosite în casă. Atenție cum le desfaci și cum le finisezi, căci altfel te poți răni. Pentru un look și mai cool, folosește un spray cu vopsea. Noi am folosit un spray negru mat și un elastic alb pentru a le ține împreună. Spray-ul costă în jur de 7 lei, dar presupun că se poate găsi și la prețuri mai mici sau mai mari în funcție de calitate ți de mărime.

amenajare interior: amenajare birou

Cu o bară de inox de bucătărie, sau un suport de prosoape, poți atârnă suporți de materiale, pentru a crește spațiul liber de pe masă. Totuși, asta presupune deja un pic de investiție...undeva la 30-50, până în 100 de lei în funcție de materialul barei și a cârligelor.

Apoi vine problema scaunului, dar aici deja avem un alt articol drăguț care te poate ajuta...și tu știi cel mai bine care scaun se pliază cel mai bine pe nevoile tale sau ale copilului tău.

Puțin cu puțin poate face un birou să arate de milioane. Sperăm că cele de mai jos te-au inspirat, iar dacă da, te-am ruga să ne arăți și nouă ce a ieșit și să devii un model pentru toată lumea.

Photo Source: Pinterest, ikea.ro