Surse din Guvern afirmă că până la sfârșitul lunii mai, o tranșă de 500 de milioane de lei sau aproximativ 109 milioane de euro, vor fi alocați băncilor înscrise în programul Prima Casă. Această garantare este sinonimă cu un total de aproximativ 2700 de locuințe vândute cu ajutorul acestui program de garantare.
FNGCIMM (Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri) declara în timpul unei conferințe de presă susținută în luna mai, că zilnic se primesc peste 500 de dosare și că în prezent sunt peste 7000 de dosare în lucru. Înainte de a acuza orice lipsă de eficientă, realizați totuși că la un ritm de 500 de dosare pe zi, ar însemna că sunt necesare mai puțin de 14 zile sau două săptămâni pentru a strânge o așa cantitate de dosare.
De asemenea, dat fiind că în 2016, creditele acordate prin Prima Casă au fost la 60% din totalul creditelor imobiliare acordate, am putea să estimăm că undeva în jur de 4200 de dosare din totalul dosarelor în lucru reprezintă cereri pe Prima Casă.
Într-un scenariu pesimist, asta ar însemna că această alocare de fonduri ar ajunge pentru a soluționa mai ales dosarele care sunt deja pe rol și că persoanele care aplică acum, ar putea primi finanțarea abia la a doua sau chiar a treia tranșă de fonduri.
Cel mai probabil, următoarele dosare și-ar putea afla soluționarea abia la următoarea alocare de fonduri, asta însemnând în termen de câteva luni sau chiar anul viitor solicitanții și-ar putea lua un apartament sau o casă, în funcție de prețul apartamentului și de orașul în care s-a făcut solicitarea.
Totuși, sfatul nostru ar fi să vă faceți dosarul pentru Prima Casă chiar acum pentru a apuca să prindeți tranșa următoare de finanțare. Dezvoltatorii imobiliari se dovedesc cei mai răbdători în astfel de situații și pot aștepta uneori chiar și până la un an pentru soluționarea unui dosar.
O altă parte pozitivă pentru apartamentele noi este reprezentată de procentul diferențiat de finanțare de 50% pentru blocurile noi și de 40% pentru blocurile vechi. În traducere liberă asta ar însemna că în timp ce un bloc nou ar putea avea o finanțare de până în 70.000 de euro, un bloc vechi ar ajunge numai până la 60.000 de euro.
Prima Casă și băncile:
Indiferent dacă preferi un apartament nou sau un apartament vechi, ia în calcul toate băncile. Până în prezent în program sunt incluse bănci ca Alpha Bank, Intesa Sanpaolo, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Bank Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole Bank, ING, Marfin, OTP, Piraeus, Raiffeisen și Unicredit Țiriac.
În timp ce unele bănci percep un avans de 10 sau chiar 15%, altele au rămas la avansul de 5%. Cel mai sigur, mergeți pe la mai multe bănci, vedeți mai multe oferte și nu uitați să aveți în vedere și costurile adiacente atunci când luați o decizie.
Citește și Costuri Prima Casă pe care trebuie să le știi dinainte
Dacă sunteți în căutarea unui apartament în Sibiu, valabil și prin Prima Casă, WOLF Imobiliare vă pune la dispoziție apartamente noi, moderne și la prețuri foarte mici, ideale pentru oricine și pentru orice familie. Vezi oferta completă de apartamente rămase în portofoliul WOLF.
Adaugă un comentariu