Românii continuă să cumpere locuințe din stadiul de proiect. Aceasta este vestea bună pentru dezvoltatori, cei mai mulți fiind astfel capabili să ducă la bun sfârșit construcția.

Un sondaj realizat la nivelul anului 2017, arată că rata de absorbție a locuințelor înainte de a fi finalizate este de circa 80%. Mai pe înțelesul tuturor, numai 20% din totalul locuințelor noi construite în 2017 au trebuit să stea cumințele și să-și aștepte cumpărătorii.

Probabil acest trend va continua și în anul 2018, facilitățile fiind destul de mari.

Prețuri mai mici înainte de finalizare

Un apartament cumpărat înainte de a fi finalizat, sau uneori înainte de a se începe construcția, este chiar și cu 10.000 euro mai ieftin în orașe precum Cluj sau București. În contextul în care au existat cazuri de dezvoltatori imobiliari neloiali, care nu și-au onorat contractele, aceasta este încă o mișcare destul de riscantă. Preferații în această situație sunt dezvoltatorii care au dus la bun sfârșit unul sau mai multe proiecte. Totuși, pentru o reducere atât de semnificativă, mulți sunt dispuși să riște.

“De banii aia pot să îmi termin de amenajat casă, să-mi iau o mașină, sau puri și simplu să iau un credit mai mic și să-mi mai scad perioadă de creditare.”- ne spune Ion, unul dintre clienții WOLF Imobiliare.

Rată de absorbție a locuințelor înainte de finalizare de 80%

Capacitatea de a dicta dimensiunea și numărul de camere

Un beneficiu real pentru un apartament sau o casă luată înainte de finalizare este așa-numita cumpărare de spațiu. În cazul multor apartamente se cumpără spațiul total al apartamentului și în funcție de dorința proprietarului, se poate dicta numărul de camere și dimensiunea acestora. Astfel, sunt persoane care, de exemplu au cumpărat un spațiu destinat unui apartament trei camere și l-au transformat într-un apartament 2 camere confort sporit cu niște camere vizibil mai mari.

Dacă acest trend va continua și în 2018, rămâne de văzut, dar momentan analizând indicii pieței, s-ar părea că fenomenul se va manifesta și în următoarea perioadă.