O căsuță pentru păsări este destul de ușor de făcut dacă ai un pic de ingeniozitate și ideile potrivite. Pentru multe păsări din mediul urban și nu numai, aceste căsuțe sunt poate singura șansă de a supraviețui anotimpului friguros. Așadar este extrem de important să ne luăm un moment din viețile noastre foarte aglomerate și să ne gândim și la micile ființe înaripate.

Crearea unei căsuțe pentru păsări este o activitate care te poate deconecta de la ritmul alert de zi cu zi. Poate reprezenta o ocazie de a petrece un pic de timp în familie sau în singurătate. O căsuță pentru păsări îi poate învață pe cei mici că trebuie să fim responsabili și atenți la ființele ce ne înconjoară. Avantajele sunt nenumărate, dar destul cu vorbăria și să începem:

Materiale de folosit pentru a face o căsuță pentru păsări

Ideea unei căsuțe pentru păsări este să țină uscată (ferită de ploaie) o cantitate de hrană și, la nevoie să poată adăposti și măcar o vrăbiuță. Există două tipuri: unele sunt cu mai multă mâncare (feedere sau hrănitoare), în timp ce altele sunt adevărate căsuțe pentru păsări. Rolul unui feeder este de a asigura un stoc de hrană pentru păsări, în timp ce căsuța oferă adăpost și preia rolul unei scorburi în copac.

Înainte de a porni în construcție căsuței, decide-te care va fi scopul acesteia și abia apoi poți începe să o construiești. Ai grijă la materialele folosite. Nu folosi vopsele toxice, cutii care au conținut substanțe toxice sau sticle de solvenți, alcool sau alte produse care ar putea omori păsările. Apoi, în cazul unei căsuțe, pune un pic de fân, de talaj sau chiar un pic de vată, în care păsările să-și poată face un cuib.

În cazul în care nu ești tipul DIY, un hrănitor de păsări începe de la 20 lei, în timp ce o căsuță poate începe și de 15 sau 20 lei. Păsările nu se vor supăra absolut deloc că nu a fost făcută de tine.

Cum fac o căsuță de păsări

O căsuță poate fi făcută din aproximativ orice. Internetul abundă în idei, pinterestul fiind principala sursă de idei.

Unele mămici pline de idei, au făcut căsuțe din cizmele de cauciuc ale copiilor. Le-au atașat pe toate pe o poliță, le-au făcut o gaură prin care să poată intră păsările și au adăugat un acoperiș simplu de lemn. Alții, au făcut căsuțe din ceainice vechi, din conserve sau borcane vechi.

hranitor pasari diy

reciclare hranitor pasari

Preferata noastră a fost căsuță din sticle de plastic, pe care v-o descriem în cele ce urmează.

1. Se ia o sticlă goală de 2l și se decupează cam la o treime față de dop. Acesta va fi acoperișul. Atenție să neteziți un pic marginile, eventual cu un pic de foc, pentru ca păsările să nu se zgârie sau să nu-și prindă aripile.

2. Decupăm sticla cam la un sfert sau la jumătate față de baza sticlei. Faceți o gaură rotundă sau pătrată care va reprezenta ușa căsuței pentru păsări. Din nou, se netezesc marginile sticlei și ale ușiței pentru a nu răni păsările.

3. Cele două părți componente pot fi lipite cu un epoxi de tip poxipol sau un alt adeziv mai puternic. Atenție să lăsați căsuță la aerisit timp de câteva zile ca să fiți siguri că păsările nu vor avea de suferit.

4. După ce forma s-a uscat bine și s-a aerisit, aceasta poate fi pictată în orice culoare.

5. Nu uita să adaugi un pic de fân, paie, vată sau o combinație de acestea în căsuță. Apoi pune și câteva semințe.

Căsuța rezultată poate fi atârnata de o sfoară, fixată de o poliță sau așezată într-un loc ferit pe un copac din apropiere.

hranitor pasari sticla diy

Cum fac un hrănitor de păsări

Conceptul din spatele unui hrănitor de păsări (feeder) este destul de simplu. Se creează un container în care să stea semințele. Acesta va avea un spațiu la bază care să lase hrana să iasă și minim un loc pe care pasărea să stea și să mănânce. Hrana se poate pune și în căsuța prezentată mai sus, dar dezavantajul este că o astfel de căsuță nu va putea adăposti prea multă hrană și riscați să se consume într-o săptămână.

O idee care ne-a plăcut mult, este un suport de hrană făcut dintr-o farfurie și o cană, lipite una de cealaltă, atașate de copac și adăugate semințe, dar din nou, aceasta nu va adăposti prea multă hrană.

Soluția perfectă am găsit-o tot online. Cu o sticlă de cauciuc și două linguri vechi de lemn, poți face o soluție ingenioasă și ieftină de hrănit păsările, în câțiva pași simpli.

1. Se fac două găuri în sticlă, astfel încât coada lingurii să poată intra pe o parte și ieși pe cealaltă.

2. La capătul lingurii se lasă un spațiu prin care să iasă mâncarea, dar fără a se scurge toată pe jos. Ideea este ca lingură să acționeze deopotrivă ca băț de odihnă și ca “loc de servit masa”. Nu sunt recomandate sticlele prea mari, căci acestea sunt greu de menținut și au un risc sporit de stricare a mâncării. Cea mai bună soluție este o sticlă de 0.5l și două linguri.

3. Acestea pot fi vopsite în fel și chip, dar cel mai bine ar fi să le lăsați transparente ca să se poată vedea dacă s-au terminat semințele. Din nou, se atârnă într-un loc în care pasările să aibă acces.

hranitor pasari diy

Acestea sunt numai câteva idei. Internetul este plin de imagini cu astfel de proiecte de DIY. Vom reveni cu o serie de astfel de căsuțe explicitate în articole următoare. Până atunci, spor la construit! Nu uita să ne arăți și nouă ce a ieșit.