Să recunoaștem, găsirea unui apartament de închiriat este un proces greu de îndurat de mulți, asemănător pe alocuri, cu o loterie. Frustrare, bani și timp aruncate pe fereastră de cele mai multe ori. Toate acestea mai că te fac să te întorci la mămica plângând în pumni.

După ce treci prin astfel de experiențe de vreo 3 sau 6 ori (da, unii învață mai greu), îți spui că trebuie să scapi cumva. Răspunsul meu la toate aceste serii de nenoroace, a fost cumpărarea unui apartament la gri. Am ales un apartament nou în Sibiu, pe care l-am utilat și mobilat după bunul plac. Trebuie spus că toată povestea asta m-a “forțat” la o plată a unui împrumut de 300 de euro pe lună, timp de 10 ani. Totși, pentru 50 de euro în plus față de media chiriilor din Sibiu, măcar în 10 ani am ceva al meu, pe care îl pot păstra și lăsa moștenire copiilor la un moment dat sau chiar închiria, ca sa văd și cum este de partea cealaltă a baricadei.

A fost destul de complicat, și frustrant pe alocuri, dar momentul acela în care intri în apartamentul tău, îți aduce un fel de sentiment de eliberare și de liniște, pe care nu pot să-l descriu.

Acum câteva zile, auzindu-mi doi prieteni ce s-au hotărât să se mute împreună, am decis să scriu un pic din experiență avută în desele mele mutări în Sibiu, București sau Cluj. Poveștile sunt adevărate și sper să fie măcar un suport moral, dacă nu model de așa nu. Dragii mei, cineva vă înțelege frustrarea și nu sunteți singurii care treceți prin așa ceva.

Bugetul irealist pentru apartamentul viselor

O primă problemă este legată de partea financiară. Plătești garanția, comisionul (pentru că cele mai multe apartamente de pe piață sunt plasate agențiilor ce au comision 100%) și eventual o chirie sau două în avans. La un calcul simplu vezi că ai avea nevoie de aproximativ 500-1000 de euro numai că să apuci să închiriezi apartamentul.

De cele mai multe ori fixezi un buget pe care nu ai vrea să-l depășești, dar de cum dai de anunțuri, realitatea te cam izbește. Nu vei găsi apartamentul tău perfect la suma pe care voiai să o dai. Impactul cu realitatea se întâmplă atunci când îți setezi filtrele și descoperi că pentru banii pe care vrei să-i dai, ai putea să stai în gazdă la vreo bătrânică sau la vreo tânără ce-și caută colegă de cameră. Așadar, decizi să mai stai o lună și să mai pui deoparte. După ce aduni banii necesari, te mai lovește o realitate.

Fuga după apartament

Apartamente înghesuite ce miros a bătrân, fără dotările necesare, departe de muncă. Cam asta am găsit în căutarea unui apartament în care să pot trăi. În afară de sentimentul că arunci banii pe fereastră, un alt minus al acestei căutări pe piața apartamentelor, este că de fapt treci printr-un adevărat Hunger Games imobiliar. Mi se întâmpla, și nu cred că sunt sigura, să găsesc un apartament, să programez o vizionare pe seară după muncă sau cursuri și să fiu anunțată cu 30 minute înainte de programare că apartamentul a fost dat.

“Dacă l-ai văzut, l-ai și luat. Nu te mai gândești, că rămâi fără” mi-a spus un agent imobiliar odată și, dincolo de hazul situației, stă trista realitate. Totuși, neavând ce să faci, te gândești că asta este norocul și mergi mai departe.

momentul ala cand inchiriezi un apartament

Photoshop-ul se practică și la apartamente, nu doar la modelele din reviste

O altă realitate este reprezentată de mirajul pozelor.

Vezi în poze, un apartament destul de accesibil, bine compartimentat și drăguț, iar când ajungi la fața locului, visul îți este năruit de cruda realitate. Baia este sub orice critică, în bucătărie un gândac se uită destul de insistent fix în ochii tăi, iar în dormitor ai un pat ori prea mare, ori prea mic care scârțâie chiar și când te uiți la el.

Dacă ești cu adevărat norocos, vopseaua va fi destul de învechită, iar în sufragerie canapeaua va avea niște pete mai mult decât suspecte.

Mai este și situația chiar mai descurajantă în care ai în minte apartamentele de revistă, iar când deschizi site-urile de anunțuri, descoperi că marea majoritate a apartamentelor au fost făcute și/sau mobilate de vreo persoană care suferă de o problemă gravă de vedere...un daltonism, sau măcar de o acromație nemaiîntâlnită.

Când mai auzi și persoana/propietarul, care îți prezintă apartamentul, marketizându-l de parcă ar fi măcar vreun Penthouse de sute de mii de euro, mai că te întrebi dacă nu cumva ai tu vreo problemă de vedere sau de percepție.

Momentul stricăciunilor și vecinii

Se mai întâmplă un fenomen...din nou, sper să fiu numai eu atât de “norocoasă”: în prima sau a doua săptămână SIGUR se strică ceva. Nu mă refer la becuri sau lucruri ușor de reparat, ci la țevi și cabluri greu de reparat, sau chiar aparate de uz casnic, precum aragazul sau frigiderul. Desigur, te gândești să chemi proprietarul, dar cum mare parte din proprietari sunt plecați, s-ar putea să rămâi cu defecțiunea măcar o săptămână.

Se mai întâmplă uneori să se dea vina pe tine, iar tu ca un copil cuminte ce are nevoie de apă sau de energie electrică, să trebuiască să repari din banii tăi defecțiunea. Tot așa descoperi că deplasarea unei persoane avizate (instalator, lăcătuș, electrician, etc) costă cam 100 de lei...asta fără să-ți repare nimic, dar asta este deja altă poveste. La fel cum a fost și trezirea și cumpărarea unui apartament, despre care am vorbit mai devreme.

Apoi vin vecinii...

Nu îi alegi, dar parcă ai vrea să o faci. Aveam un vecin care suna la proprietarul apartamentului de fiecare dată când venea cineva pe la mine. Uneori lua notițe și le spunea pe toate odată că să fie mai eficient, presupun.

Altădată aveam vecini care fie luau lecții de step, fie potcoveau animale de povară, că altfel nu înțeleg tropăiturile auzite la 7 dimineață și scuzate cu un “nu am știut că apartamentul a fost luat”. Mai aveam bătrâna cu pisici care făcea ca tot blocul să miroasă a adăpost de animale/pet-shop.

Cireașa de pe colivă a fost momentul în care un proprietar a decis să facă vizionări pentru vânzarea apartamentului fără să mă anunțe. Așadar la 8 dimineața m-am trezit, pe nepusă masă, cu invitați nepoftiți ce-mi analizau extrem de atent hainele, produsele din baie și micul dejun.

Povești ar mai fi, dar hai să vedem ce mai aveți și voi.

Care este povestea ta de închiriere? Se poate și mai rău decât ce am descris? Sper sincer că nu, dar știu că probabil se poate.