Conform Eurostat, prețurile locuințelor au crescut cu 4,1% în zona euro și cu 4,6% în UE în al treilea trimestru al anului 2017 față de același trimestru al anului precedent. Comparativ cu al doilea trimestru din 2017, în al treilea trimestru al anului 2017, prețurile locuințelor au crescut cu 1,7% atât în zona euro, cât și în UE.

Conform indicelui prețurilor locuințelor, țările cu cele mai mari creșteri față de aceeași perioadă a anului trecut sunt Cehia, Irlanda și Portugalia, toate cu creșteri de peste 10%. Italia, în schimb a înregistrat o scădere a prețurilor de 0.9%.

Scădere de 1.6% pentru România

Comparativ cu trimestrul precedent, țările cu cea mai mare creștere sunt Irlanda, Malta și Olanda, cu creșteri cuprinse între 5.7% și 3.7%.

Surpriza vine însă din partea României. Comparativ cu trimestrul precedent, România a înregistrat o scădere record de 1.6% a prețului locuințelor. Pentru România, în contextul devalorizării leului, a creșterii ROBOR și a creșterii prețurilor pe trimestrele anterioare, această scădere aste aproape nesemnificativă și nu se resimte în buzunarele românilor, ba din contră.

scadere preturi locuinte

Există o tendință de scădere a prețurilor locuințelor de vânzare din România

Cum Prima Casă va primi cu 25% mai puțini bani, prevedem atât o mică scădere a prețurilor pe următoarea perioadă, urmată de o creștere în Q2 ȘI Q3. Prevedem o descreștere a numărului de apartamente vândute prin Prima Casă în 2018. Rămâne totuși de văzut în următoarea perioadă ce se va întâmplă.

Ca un mic sfat, dacă intenționați să vă cumpărați o locuință în 2018, începeți din primul trimestru și încercați să terminați formalitățile până la sfârșitul Q1, început de Q2, căci după aceea prețurile s-ar putea sa crească și mai mult.