Atunci când este gata un apartament sau o casă, podeaua este cam prima care trebuie acoperită. De-a lungul timpului s-au găsit o multitudine de soluții pentru această problemă, una dintre cele mai folosite fiind folosirea parchetului. De ani buni deja, podelele caselor sunt acoperite de parchet. În teorie totul pare ușor, dar cei care au trecut deja prin asta, știu că nu este treabă ușoară și că orice ajutor este mai mult decât bine venit.

Sunt persoane care cumpără parchetul în funcție de preț, fără a se gândi la viitor, alții chiar dacă achiziționează ceva mai de calitate fac alte greșeli și astfel se ajunge la cam aceeași calitate ca în cazul parchetului ieftin. Fiind o investiție destul de mare și care necesită ce-i drept, foarte mult timp pentru a-l monta, parchetul trebuie ales și montat cu mare grijă, căci orice schimbare înseamnă pierdere de timp, de bani și mai ales, foarte multă bătaie de cap.

1. Parchetul are nevoie de o podea nivelata

Poți să ai cel mai scump și arătos parchet din lume…dacă podeaua nu este dreaptă, atunci totul este în van.

De fapt, cu cât mai dreaptă este podeaua, cu atât mai bine se va așeza parchetul.

Cumva acesta este un secret știut de mai toți meșterii, dar care, din nefericire, nu prea este luat în seamă.

O altă prostie făcută de multe persoane, este așezarea parchetului peste un alt strat mai veci de parchet, mai ales dacă este vorba de parchetul vechi din „lemn adevărat”. Deși s-ar putea să țină un pic mai cald, în realitate, la cea mai mică urmă de umezeală, acesta se va umflă și va strica și noul parchet. Unde să mai pui că acest parchet ar putea putrezi în timp, devenind o adevărată sursă de îmbolnăvire și microbi pentru tine și familia ta. Sfatul nostru și al specialiștilor noștri este să nu faceți așa ceva.

2. Camera își alege parchetul

Nu-i nici un secret că parchetul trebuie adaptat la condiții și la gradul de uzanță al camerei. Într-o cameră mai puțin circulată se poate monta un parchet nu chiar atât de rezistent și eventual mai subțire, dar pentru o cameră cu un trafic intens, cel mai bine ar fi să alegeți un parchet de minim 8mm grosime, pe când în zonele cu un trafic mai redus, chiar 6 mm ar putea fi o soluție bună.

De fapt tocmai acei 2mm fac diferență între un parchet ce se va ciobi în primul an și unul ce va rezistă zeci de ani.

„Ce contează 2mm?” De fapt tocmai acei 2mm fac diferență între un parchet ce se va ciobi în primul an și unul ce va rezistă zeci de ani

Cumpărarea unui parchet, fie le laminat sau nelaminat care să fie adaptat condițiilor și tipului de spațiu căruia îi este destinat:

  1. Parchetul laminat pentru uz casnic cu trafic redus (dormitorul sau chiar o cameră specială pentru oaspeți) – grosime mai mică, rezistentă mai scăzută.
  2. Parchetul laminat pentru uz casnic cu trafic mediu (sufrageriile sau cameră copilului) – grosime între 6 și 8 mm.
  3. Parchetul laminat pentru uz casnic cu trafic intens (sufrageria, bucătăria, holul)-grosime de minimum 8 mm și o rezistentă ridicată la uzură
  4. Parchetul laminat pentru uz profesional cu trafic de birou (trafic destul de intens)-grad de rezistentă mai ridicat și o grosime între 8 și 10 mm.
  5. Parchetul laminat pentru uz profesional cu trafic comercial (cel mai înalt nivel de rezistentă la uzură și este recomandat spațiilor cu trafic intens)-grosime de 12 mm, conceput pentru o durabilitate de lungă durată.

tot ce trebuie sa stii despre parchet WOLF Imobiliare

3. Culoarea parchetului: cum o alegem

În genere, parchetul destinat unui apartament, unei garsoniere sau unui spațiu mai mic, ar trebui să fie cât mai deschis cu putință. Parchetul de culoare închisă tinde să se degradeze mult mai rapid decât cel mai deschis în cazul unui trafic intens.

Nu uita să iei în calcul mobila în momentul în care alegi parchetul.

Parchetul mai închis va cere în genere o nuanța asemănătoare a mobilei, în timp ce un parchet mai deschis va fi mult mai ușor de combinat și asociat cu alte nuanțe și culori.

tot ce trebuie sa stii despre parchet WOLF Imobiliare

4. Cum montăm parchetul

Cutiile de parchet vin cu indicații despre montarea acestuia, dar nu tot timpul. Orice defect în îmbinare, va rezulta într-o problemă și chiar eventuală deteriorare a parchetului, așadar, sfatul nostru ar fi să luați un specialist. Chiar dacă la început va părea un cost suplimentar nejustificat, în cele din urmă vă va scuti de câteva degete bandajate, mulți nevi și de achiziționarea unor unelte pe care s-ar putea să nu le mai folosiți niciodată.

Dacă totuși este musai să se monteze parchetul indoor, iată ce ar trebui făcut:

  1. Punem și lipim folia pe întreagă suprafața a camerei (indiferent de sens);
  2. Se pun penele pentru spațiul de dilatare. De reținut că între parchet și perete ar trebui să existe un spațiu de minim 1 cm;
  3. Prima placă se pune cu nut-ul (spatiul mai mare) spre perete. Sensul de montare este opus sensului de circulare pentru a-l păstra mai mult, dar ar trebui să fie dat și de direcția în care pătrunde lumina în cameră.
  4. Al doilea rând se începe cu jumătate de placă pentru a se consolida îmbinarea din laterală rândurile următoare se încep alternativ cu placă întreagă și jumătate de placă, până se termină suprafața de montat;
  5. Ultimele plăci sunt cele mai greu de montat. Măsurați locul rămas și tăiați exact cât va trebuie, lăsând totuși spațiul față de perete. Fixarea ultimelor plăci se face cu "S"-ul metalic.
  6. În cazul țevilor de încălzire lucrurile se complică. Se taie placa la dimensiunea corectă, se măsoară conturul, se marchează și se decupează în funcție de spațiul de dilatare.
  7. Se atașează clemele de plintă, se fixează colțarele și gata.

Dacă asta nu v-am speriat încă, atunci puteți începe. Pentru multe detalii, nu ezitați ne contactați apelați la un specialist care v-ar putea oferi mai multe informații despre montarea parchetului.

De asemenea, daca sunteti in cautarea unui apartament 2 camere sau 3 camere, poate chiar si a unui garsoniere în Sibiu, WOLF Imobiliare va pune la dispozitie apartamente la gri sau la cheie, perfecte pentru orice tip de locatar. Programeaza o vizionare acum!