Îți scriu azi despre un restaurant frumos din centrul Parisului. Prima dată l-am văzut cu coada ochiului, în grabă spre Notre Dame. Era o după-amiază de vară, acum 10 ani.

Eu, expert în itinerarii și program pentru prieteni, rătăcisem 7 inși printre străduțe. Luasem o scurtătură mai lungă… Mă bombăneau din toate părțile, dar nimeni nu părea suficient de deranjat încât chiar să ia taurul de coarne, adică harta din mâna mea. Miștouri, glumițe pe seama mea și soarele spre apus care doar creștea presiunea. La pas vioi, dalele de piatră și zidurile degajau acea căldură coniac: vapori respirau din clădiri, soarele carameliza aerul. 

Atunci am văzut pentru prima dată acest restaurant: plin de ghivece de flori și de istorie. Atunci geamurile erau roșiatice și o mare plantă agățătoare îmbrăca clădirea. Mi-am notat numele și am zis că trebuie să revin aici.

Anii au trecut, Parisul a devenit o destinație de business pentru mine și restaurantul de pe Ile de la Cite a fost complementate uitat. Până când, într-o zi..

Până când, într-o zi acum 2 ani, un client mă invită la o cină de business specială. Îmi spune ca ma va duce în unul dintre cele mai vechi restaurant din Paris, aflat într-o clădire construită în 1512.

Când aud astfel de ani îndepărtați, nu pot să nu mă gândesc la ce se întâmpla în România. În 1512 în Țara Românească era Neagoe Basarab. Era cu 100 de ani înaintea lui Mihai Viteazu... Eh, în fine... Revenind la Paris, se pare că în acea perioadă oamenii ieșeau la han/restaurant/locandă și mâncau fripturi de beouf, adică vită.

Când am ajuns în fața restaurantului în acea seară, am avut un sentiment de deja-vu atât de puternic încât instant mi-am amintit de după-amiaza coniac de acum 10 ani.

Combină culorile: menta cu liliachiul

Clădirea suferise mici modificări care o făceau și mai cochetă. Ferestrele au fost vopsite în culoarea pastei de mentă, planta care acoperea clădirea era înflorită și avea ciorchini imenși de flori lila, pe trotuar erau măsuțe și scaune glazurate cu un mov purpuriu strident. Combinația dintre cele două culori era atât de reușită încât acum clădirea părea întinerită și gata să traiască o noua aventură de încă 500 de ani.

Alege plante care să se integreze în design

Glicina sau Wisteria, cunoscute și ca Salcâmul Japonez, este una dintre cele mai frumoase plante cățărătoare. Frunzele sunt mari, iar florile sunt asemănătoare cu cele de salcâm. Inflorescența formează ciorchine de peste 20 de cm și poate fi găsită în nuanțe albe sau liliachii. E foarte ușor de întreținut, îi place soarele și să aibă spațiu. Florile rezistă chiar și 5 luni iar frunzele sunt de un verde proaspăt, sănătos. Ea poate fi tunsă ca un copăcel. Poate fi coafată ca bonsai. Și cel mai frumos.. e că miroase.. miroase a vară și a gheișe...

Un butuc costă 10 lei.

Nume restaurant: Au Vieux Paris d'Arcole

Adresa: 24 Rue Chanoinesse, 75004 Paris, France

P.S. Masa a fost bună. Dacă mergi într-un loc care are 500 de ani experiență în gătit vită, merită să deguști. Scump.

Interiorul cam prăfuit în design. Înțeleg că proprietarii doresc să păstreze atmosfera de atunci, dar totuși eu aș aprecia și un accent de reinterpretare, ca exteriorul și interiorul să aibă legătură