Căldură mare monșer.

Ca în fiecare an, a venit vara și cumva ne-a cam luat pe nepregătite. Nu ai apucat să instalezi aerul condiționat, chiar dacă asta ai vrut tot anul și acum cauți soluții care să nu te facă să scoți atât de mulți bani de la saltea.

Așa cum ne-a declarat un reprezentant al unei companii de instalații răcire/încălzire pentru noi, perioada cea mai aglomerată este fie atunci când afară este prea frig, fie când este prea cald. Uneori este și vina instalațiilor, dar de cele mai multe ori sunt clienții care mânați de nevoie decid să-și repare aparatura și să nu mai meargă pe "las' ca merge și așa".

Călduri au mai fost și înainte...contrar opiniei generale, nu suntem prima generație de români care trebuie să suporte temperaturi de peste 30 de grade. De fapt recordul absolut aparține anului 1951, când în Râmnicelu, un sat din inimă Bărăganului, județul Brăila, pe data de 10 august 1951, la stația meteo s-au înregistrat la umbră +44,5 grade Celsius. Oare ei cum au rezistat? Și-au făcut oare gropi în pământ și s-au adăpostit asemeni cârtitelor?

Nicidecum. După ce în iarnă am venit cu idei despre cum poți păstra casa cât mai călduroasă, acum ne-am decis să abordăm reversul medaliei și să vedem cum am putea păstra aerul rece și supraviețui caniculei. Așadar, iată câteva secrete mai mult sau mai puțin bătrânești pentru a păstra răcoarea apartamentelor noastre.

1. Hamacul e cam musai în designul de vară

Vara hamacul este cea mai bună soluție pentru odihnă. Extrem de ușor de întreținut, curățat și aerisit, hamacul este o alternativă la pat sau la statul pe jos. Dat fiind că de obicei hamacele sunt făcute din material textil cu un mare conținut de bumbac, iar marea majoritate au și foarte multe găuri, un hamac va asigura circularea căldurii și va reduce senzația de căldură și de sufocare. Hamacele au fost și sunt încă folosite de persoanele din zonele călduroase ca o alternativă la orice alt tip de pat, iar dacă funcționează la cei din pădurile tropicale care se luptă cu umiditatea și căldura de sute de ani, presupunem că nici nouă nu ne-ar putea strica. Tot mai mulți designeri îl includ în aranjamentele lor de interior pentru a crea un look tineresc și modern, design ce se dovedește a fi mai mult decât util în zilele călduroase de vară.

Idei D vara: top 6 secrete pentru a răcori casa

2. Fă-ți perne din cereale

Bunicii noștri aveau adesea vara paturi de paie și perne făcute din grâne sau din pleava grânelor. Dat fiind că pleava nu putea fi folosită în alimentația umană și era îndeosebi dată porcilor sau animălurilor, străbunii noștri o foloseau și pe post de pernă sau chiar de liant pentru casă...dar asta este deja altă poveste.

Să fie vorba de înțelepciunea bătrânilor, sau pură coincidența, cercetătorii moderni au descoperit că pernele de pleavă, pleavă de hrișcă îndeosebi, sunt mult mai sănătoase, mai ales pentru persoanele cu problemele de cervicală. Datorită faptului că sunt făcute din grâne uscate, aceste perne vor absorbi umezeală fără a rămâne umede, și vor îndepărta disconfortul pernelor obișnuite, unde să mai pui că foarte puține persoane sunt alergice la aceste perne, făcându-le o alternativă numai bună la pernele hipo-alergenice.

Este destul de simplu să-ți faci o astfel de pernă din două fețe de pernă de care nu mai ai nevoie și dintr-o combinație de cereale. Caută să ai cereale cât mai curate și mai lipsite de praf și alte reziduuri care ar putea declanșă o alergie. Unele persoane rămân strict pe pleavă de hrișcă, în timp ce alții pun chiar și brizură de orez, hrișcă sau alte cereale neînțepătoare.

Verifică să nu ai alergii la respectivele cereale, iar dacă nu te numeri printre cei 1% ce suferă de astfel de probleme, s-ar putea să găsești o soluție care să-ți mai aline nopțile de vară.

HINT: Fă-ți o perniță de cereale și bag-o în congelator pentru o oră. Pernița va păstra răcoarea pentru mai bine de 30 de minute, fără să te ude sau să te murdărească.

Idei D vara: top 6 secrete pentru a răcori casa

3. Perdelele și lumina - pururi o soluție

Așa cum am arătat și în articolul despre păstrarea căldurii, perdelele sunt absolut magice și în acest caz. În afara faptului că vor bloca radiația solară, lumina scăzută va influența pozitiv percepția asupra temperaturii. Studiile au arătat că adesea corpul uman va simula o temperatură în funcție de factori externi ce nu au nici o legătură cu lumina...factori precum lumina, sau chiar unele unde sonore.

Adu-ți aminte totuși să tragi perdelele sau jaluzele în timpul serii pentru a răcori camerele.

Pont pentru răcorirea camerelor: răcorește-le individual. Dacă încerci să-ți aerisești casa în totalitate, lăsând toate ușile și toate geamurile deschise, află că vei eșua lamentabil. Închide ușile și deschide geamurile. Datorită lipsei de curenți, va fi mult mai ușor aerului cald să părăsească încăperea, în timp ce aerul rece îi va lua locul.

În ceea ce privește lumina, redu becurile cu incandescentă și alege mai degrabă unele cu o lumină rece și cu o incandescență cât mai mică. Oricât de mic ar părea, un bec îți va încălzi casa extrem de mult, la fel ca mai toate electrocasnicele din casă.

4. Ventilatorul trebuie acoperit

Pentru a crește senzația de răcoare în casă, acoperă ventilatorul cu o cârpă udă. Ai grijă să nu pui cârpa aproape de fire neizolate, căci asta ar putea conduce la un scurt și la altfel de probleme.

Tot din gama soluțiilor de ventilator, pune gheață la congelator, scoate cuburile într-un vas la nivelul ventilatorului și voila...ai propriul aer condiționat varianta anii ‘60.

Pentru a amplifica efectul răcoritor al ventilatorului, pune-l fix în fereastră. Astfel, la briza de afară se va adăuga suflul ventilatorului, sporind efectul răcoritor și diminuând disconfortul termic. Pentru ca gheața să dureze cât mai mult recomand fie un vas cu schimb redus de căldură, fie un vas de sticlă căptușit cu staniol.

5. Soluții individuale și individualiste

Ultimul lucru pe care îl vrei când este foarte cald afară, ar fi o îmbrățișare călduroasă. Mulțumește frumos pentru intenție și alege să fii un lup singuratic, măcar până trece valul de căldură.

O altă soluție extrem de utilă în astfel de cazuri este punerea de comprese reci pe locurile de unde se ia de obicei pulsul: încheieturi și gât mai ales, dar poți să pui chiar și pe spate sau pe picioare. O altă soluție pentru picioare este ligheanul cu apă rece. Poate că nu ai piscină, dar asta nu înseamnă că nu poți să improvizezi ceva pentru picioarele tale.

Unii mai disperați au ajuns chiar să-și pună cearceafurile în congelator. Dacă vrei să încerci această soluție momentană, adu-ți aminte să  folosești totuși o pungă destul de etanșă...asta desigur dacă nu vrei să faci aroma-terapie cu miros de ierburi sau cărnuri congelate.

6. Izolarea apartamentului

Ce-i drept un aer condiționat va costa mai puțin decât ar costa izolarea apartamentului, dar această soluție te va ajuta atât iarnă cât și vară, iar diferență se simte la facturi. Unii afirmă că izolația a dus la o scădere a facturilor la electricitate și gaze cu mai mult de 25% și că investiția se amortizează extrem de repede fără prea multă bătaie de cap.

Tot aici intră și partea de izolare a ușilor și a ferestrelor. Dacă iarna îți intră aerul rece în casă, vară se întâmplă exact opusul și va intra aer cald.

Sper să vă ajute aceste sfaturi. Chiar dacă am intitulat-o “6 secrete pentru a răcori casa”, vei observa că ai mai mult de 6...dacă am numărat corect, ar fi cam 10 idei D răcorire, care să te ajute să treci cu bine peste această vară.

Chiar dacă apartamentele WOLF Imobiliare au aer condiționat, am fi foarte interesați să vedem ce alte idei aveți și voi. Cea mai bună idee primește o băutură rece la NOD Pub :)

Photo Source: livinator.com, www.toppillow.com