Să fie vorba de fală de sibian sau nu, Palatul Brukenthal este locul perfect pentru găsirea unor idei D design originale.

Imensitate perfect aranjată care nu te dezamăgește în absolut nici un moment, loc ce te întâmpină și te îmbrățișează cu drag ca pe un copil de mult pierdut ce a revenit acasă, acest palat cu iz vienez a fost mereu un refugiu într-un spațiu feeric, într-o lume apusă mult prea devreme. Mulți ar spune că este vorba de o exagerare, dar în calitate de călător avid de palate și monumente istorice, cred că îmi pot exprima o oarecare opinie. Punct de reper în spațiul sibian, acest palat este perfecțiunea pentru toți cei ce simt nevoia de liniște și de frumos.

Mulți l-ar compara chiar cu Versailles, Schönbrunn sau cu alte palate europene, dar poate e mai bine să ne ferim de comparații. Dovadă a stilului vremii și a unei îmbinări perfecte a stilurilor și elementelor clasice zonei și momentului istoric, palatul Brukenthal este unic în țară și în Europa.

Numai 10 ani i-au luat baronului Samuel von Brukenthal să construiască această oază de frumos, la cel mai înalt standard de calitate și cu cele mai bune materiale ale vremii. Încă de la proiectarea sa, palatul a fost creat pentru fi gazda frumosului, pentru a adăposti colecția guvernatorului sas Samuel von Brukenthal, un faimos colecționar de artă. Palatul a fost transformat în muzeu în anul 1817 și de atunci este casă deopotrivă pentru colecția baronului, cât și pentru mai multe expoziții de artă contemporană și internațională.

Dar Brukenthal-ului nu este numai un muzeu....

De la piese de mobilier, magnific împodobite cu cea mai fină pictură italiană, până la clasica ladă de zestre, acest palat este o mărturie vie a designului acelor vremuri și o sursă de inspirație pentru toți designerii de azi. Calm, micuț și îmbătător, acest palat este locul perfect pentru găsirea inspirației si a liniștii interioare.

Ce părere aveți?

Mai știți și alte edificii la fel de impresionante în Sibiu sau oriunde altundeva în România? Va așteptăm sugestiile cu drag.