Home design sau interior design este arta sau știința de a crește potențialul interiorului și uneori al exteriorului corespunzător spațiului în cauză, pentru a obține un efect mai plăcut din punct de vedere estetic.
Designerii de interior sunt acei vrăjitori care fac dintr-o simplă încăpere un loc plăcut, numai bun pentru scopul final al încăperii. De exemplu, dacă vorbim de o locuință, designerii de interior sunt cei mai în măsură să creeze acea ambianță care să dea un “joie de vivre” cum îl numesc francezii, sau mai pe românește, bucuria de a te întoarce acasă.
Chiar dacă nu toți suntem designeri, sunt totuși câteva puncte și reguli care, odată respectate vor da un aspect mult mai plăcut oricărei case, și asta fără a ne goli portofelul.
În cele ce urmează vă prezentăm câteva greșeli de home design pe care mai toată lumea le face. Odată rezolvate acestea, casa va face un pas în plus către perfecțiune.
1. Papucii de lângă ușă
Locul unde ne lăsăm pantofii, spune mai multe despre noi ca indivizi, sau ca familie decât ne-am putea închipui. Nimic nu este mai neplăcut ca un morman de pantofi mirositori care te întâmpina de cum intri în casă. Iar acest sentiment apare atât la locatari, cât și la oaspeții ce ne trec pragul.
Înainte de a ne clasifica drept maniaci ai curățeniei, aflați că studiile au indicat că mormanele de papuci indică o lipsă de spațiu și dezorganizare. Partea negativă, este că papucii devin un punct focal și influențează percepția asupra întregii case...și asta fără să ne dăm seama. Așa că ne vom vedea casa drept nasoală fără să știm de ce.
Soluția: Pentru casele mai mici, recomandăm un pantofar mai îngust, de tipul dulapului de pantofi TRONES de la IKEA. Este simplu și ușor de montat, deplasat, schimbat șamd. Dacă nu, orice care se încadrează în spațiul dat este ok.
2. Un cuier “plin ochi”
Este cam aceeași idee ca și în cazul papucilor. Tindem să lăsăm zeci de haine, bluze, eșarfe, etc, agățate în cuier. Toate acestea până ce haina de zi cu zi sfârșește pe canapea sau în orice alt loc pentru că nu mai este loc pe cuier. Astfel spațiul se îngustează considerabil, iar casa va da un sentiment de dezordine și apăsare.
Simplul gest de a lua hainele nefolosite și de a le pune pe un umeraș în dulap, face minuni pentru sentimentul de spațiu și de ordine al unei case. Dacă s-a terminat sezonul, încercați să băgați articolele vestimentare în dulap. Astfel, cojocul de iarnă nu va stă lângă pălăria de plajă în plină vară, și vice-versa.
Soluție posibilă: saci de vidat pentru haine groase. Prețul acestora încep de la 5 lei și pot reduce volumul hainelor groase cu până la 75%.
3. Mormane de lucruri în dormitor și nu numai
Dacă tot am deschis cutia Pandorei greșelilor de amenajare, intrăm și în dormitor. În stânga un scaun plin de haine, un morman de haine neîmpăturite pe jos și la dreapta pe pat încă vreo două lucruri aruncate în graba dimineții. Va regăsiți?
Dormitorul ar trebui să fie locul suprem de relaxare, regăsire și calm. Îngrămădind munți de haine și obiecte în mormane, nu ne asigură acea liniște de care avem atât de multă nevoie. Partea cea mai rea este că în timp pe hainele aruncate pe jos se adună praf și mizerie care pot provocă alergii sau alte probleme ale pielii.
Cu un pic de muncă și strictețe, dormitorul poate redeveni o oază de liniște și odihnă. Locul hainelor murdare este in coș, nu pe jos, iar lucrurile nefolositoare ar trebui aruncate.
Soluția: un coș de rufe de material ar putea fi o soluție necostisitoare pentru prevenirea mormanelor de rufe. Noi am găsit coșul de rufe ASGEIR de la JYSK, care în afară că arată bine, poate fi achiziționat pentru numai 30 lei.
4. Nu mai ai loc pe blatul din bucătărie și pe masă
Aceasta este o greșeală des întâlnită în casele românilor.
Spațiul gol dă o senzație de spațiu și aerisire. În afara faptului că nu vei putea să gătești în cele mai bune condiții, un alt neajuns al unui blat plin de lucruri este oboseala vizuală cauzată de toate lucrurile îngrămădite.
Să fim serioși, ai nevoie și de smoothie maker și de juicer? Sau trebuie și sandwich makerul și toasterul să stea în același loc de onoare? Chiar le folosești pe toate la fel de des? Ce nu se folosește atât de des poate fi pus într-un dulap sau aranjat astfel încât să nu ocupe atât de mult loc.
Soluții există, trebuie doar căutate. Cheia este în depozitare și moderație. După ce reușești să-ți eliberezi bucătăria, ai grijă să adaugi un vas cu ierburi aromate pentru design și un plus de aromă.
5. Obiecte prea mari, pe rafturi prea mici
Această este greșeală pe care o vedem extrem de des la cei care încearcă să se organizeze pe repede înainte. Atunci când vedem că se adună prea multe lucruri, dăm o fugă până la primul magazin de home depo și luăm coșuri, cutii și alte medii de stocare pentru a ascunde obiectele. Abia mai apoi vedem că respectivele cutii nu se potrivesc pe rafturi, că sunt prea înalte pentru a intra sub pat sau că hârtiile pe care doream să le punem în acestea nu se potrivesc.
Înainte de a lua cu asalt magazinele în căutare de soluții de depozitare pentru orice, faceți-vă măsurătorile și vedeți dacă puteți sau nu să le potriviți.
Nimic nu este mai inestetic ca o cutie cu margini ce depășește bordura raftului...asta ca să nu mai menționam pericolul ca acestea să vă cadă în cap la un moment dat.
5. Hârtii, hârtiuțe și foi peste tot
Facturi, hârtii pe care v-ați notat numere de telefon, bonuri valorice și multe altele, toate aruncate un pic prin toată casa. De fapt, dacă vă uitați un pic împrejur probabil o să vedeți măcar trei astfel de hârtii în aproape toate camerele casei. Specialiștii estimează că aproape 80% dintre hârtiile pe care le păstrăm cu sfințenie nu ne sunt de absolut nici un folos. Amintiți-vă acest indice atunci când vă organizați hârtiile și încercați să scăpați de mare parte dintre acestea.
6. Organizarea lucrurilor care nu mai trebuie organizate
Timpul este prețios și nu ar trebui irosit pe lucruri de care nu mai avem nevoie. Ne agățăm de lucruri pe care nu le vom mai folosi niciodată. Probabil îți pui în plan să mai iei o cutie ca să pui papucii din anii ‘90 și colecția de CD-uri cu cine știe ce formație pe care oricum nu ai mai asculta-o acum. Mai ales dacă ai o casă mică, toate acestea sunt o plagă pentru designul de interior și pentru spațiul tău personal.
Ții obiecte pe care nu le-am mai folosit de trei ani, sau electrocasnice care nici măcar nu mai funcționează? Poate este timpul să le lași și să faci loc pentru aer și spațiu. Spațiul creează nevoie de aer și de creativitate, așadar încearcă să îți creezi cât mai mult spațiu în casă și ideile vor veni pe parcurs.
Adaugă un comentariu