Cei mai mulți dintre noi suntem obișnuiți cu niște case sau apartamente relativ mici și înghesuite pline de lucruri de care ai noștri nu se despărțeau sub nici o formă. Țin minte că atunci când am renovat apartamentul părinților, ne-a luat o săptămâna numai ca să sortăm lucrurile de depozitat. Am găsit lucruri nemaifolosite de zeci de ani, mult praf și am aruncat o grămadă de chestioare...unele chiar fără știrea părinților. Chiar și așa, ne-a mai luat o săptămâna să așezăm toate lucrurile după ce lucrările au fost terminate și mobila a fost montată. Din nou, am aruncat, donat sau pus pe foc, o grămadă de lucruri și tot am petrecut o grămadă de timp să aranjăm ce a rămas.

Ca o reacție globală la această tendință, a apărut minimalismul.

În ultimii s-a tot vorbit despre acest adevărat fenomen în lumea artistică. Minimalismul a luat cu asalt lumea designului de interior și își cucerește din ce în ce mai mulți adepți și în țara noastră. Stilul de viață minimalist seduce, pe bună dreptate, tot mai mulți români.

Minimalismul în designul de interior

Minimalismul și-a luat avânt în lumea artistică europeană și americană începând cu anii ‘60. Totuși, stilul exista deja de sute de ani, deoarece minimalismul este profund influențat și inspirat de cultura japoneză.

Cheia minimalismului este obținerea simplității prin bunuri puține, evidamente necesare, dar de o calitate superioară.

În zilele noastre, minimalismul a ajuns la rangul de stil de viață și mod de interpretarea a modului de a trăi. Există sute de comunități online care promovează, discută, fac schimb de lucruri și oferă idei pentru obținerea unui astfel de stil de viață.

Ca o parte negativă, au fost cazuri în care persoane în căutarea minimalismului au donat, vândut și aruncat mare parte din posesiuni, numai ca după o perioadă să le înlocuiască, poate uneori cu și mai multe lucruri.

Acesta nu este adevăratul minimalism. În ciuda acuzelor de snobism, minimalismul se dovedește calea spre un consum mai responsabil și o atitudine mai responsabilă asupra lucrurilor pe care le avem.

minimalism design interior

Să mai spunem ca ajută și la reducerea cheltuielilor?

Unele persoane au reușit să-și achite datorii de zeci de mii de euro, numai pentru că au trecut pe o abordare minimalistă a vieții.

“Înainte, cum vedeam ceva ce-mi plăcea oarecum, nu stăteam mult pe gânduri ți îmi luam respectivele lucruri. După o lună mă plictiseam teribil de respectivele lucruri și începeau să adune praf. Da, poate uneori reușeam să le vând, dar de cele mai multe ori rămâneau blocate în casa mea și așa destul de mică. Minimalismul te învață să te temperezi și să analizezi importanța posesiunilor materiale.”

Cum pot să devin minimalist?

Minimalismul nu este o sectă sau un grup secret. Nu devii minimalist, ci doar îmbrățișezi o cultură bazată pe nevoi și satisfacerea respectivelor nevoi cu lucruri puține și de calitate.

Începi de la ideea că, mai mult ca sigur, nu ai nevoie de sutele de zecile lucruri pe care le vezi în fiecare zi în casa ta. Este foarte posibil să folosești numai jumătate din lucrurile pe care le ai și să “depozitezi” bani în lucruri care nu-și vor amortiza niciodată investiția!

Există speranță. Am pregătit câteva sfaturi pentru cei ce vor să devină minimaliști, să economisească bani și să nu mai fie consumați de lucrurile pe care le au, sau pe care nu le au:

Nu exagera pregătirile pentru noua viață minimalistă

Au fost cazuri în care persoane în căutarea minimalismului au scăpat de toate lucrurile din casă. Normal că după puțin timp au ajuns să simtă un gol, pe care s-au simțit justificați să-l umple cu și mai multe lucruri. Scopul minimalismului nu este poluarea exagerată a planetei prin irosirea lucrurilor, ci dimpotrivă.

Schimbarea se face gradual. Nu se aruncă deodată toate lucrurile care au un puternic impact emoțional. Acestora li se poate analiza componenta emoțională. Trebuie înțeles că dacă le aruncați, nu aruncați și amintirile sau persoanele dragi care vi le-au dat.

Nu se lasă camera complet goală, fără nici un punct de reper. Dacă, de exemplu, este vorba de un dormitor, se aruncă lucrurile nemaifolosite de ani de zile, se face curățenie în dulapuri și se dau hainele cu care nu ne mai îmbrăcăm. Se decongestionează pereții și ne limităm la maximum două decorațiuni sau puncte de interes per cameră. Se mai scăpa de pernele nefolositoare adunate mai mult ca sigur. S-ar putea să rămâneți cu un dulap gol….dacă da, dați-l afară din camera voastră. Bucurați-va de noul spațiu creat!

Regula de 6 luni a minimalismului

Unii merg pe o perioadă de trei luni, dar cred că 6 luni este o perioadă mai relevantă la început de drum. Dacă nu ai folosit un lucru timp de 6 luni, cel mai probabil nu ai nevoie de el. Probabil singurele excepții pe care le menționăm, ar fi cărțile și lucrurile sezoniere. Chiar și în cazul lucrurilor de sezon, probabil că nu aveți nevoie de câteva cutii pline de decorațiuni de Paști sau de Crăciun. Cel mai bun pentru tine și familia ta, ar fi să optezi pentru o serie de decorațiuni naturale (flori, crenguțe, ghirlande, etc).

Plus înțelegeți că un spațiu gol nu este un spațiu ce așteaptă să fie umplut cu alte chestii! Nu faceți această greșeală! Lăsați-l gol și bucurați-vă de respectivul gol și de noul spațiu creat.

Nu uita principiul de bază al minimalismului: puțin și bun.

minimalism - putin si bun

Analizați-vă decorațiunile și alegeți-le pe cele mai bune

Zeci de perne, bibelouri, chestii pe care le-ai găsit prin excursii, lucruri care nu au o coerență vizuală și care nici măcar nu-ți plac, dar pe care le păstrezi cu sfințenie mințindu-te că le vei folosi la un moment dat. Nu contează cine se supără că nu le mai ai. Dacă nu îți plac sau nu le găsești un loc în noul stil de viață, scapă de ele.

Optează mai degrabă pentru o decorațiune mare și integrată în design, decât pentru 20 de chestii mici și adunătoare de praf. Din nou, nu aș include în acest capitol cărțile. Totuși, dacă toată casa îți este plină de sute de cărți de revistă, ziare, samd….lucruri pe care nimeni, niciodată nu le va mai folosi, poate este timpul să nu le mai ții. Dacă sunt cărți, le poți oricând dona bibliotecii locale. La fel și ziarele foarte vechi.

Învățați-i pe cei din jurul vostru cu noul stil de viață

Lucrurile pe care decizi să le păstrezi țin de tine și de familia ta...în nici un caz de cei care nu stau sub același acoperiș cu voi! Ne trezim adesea cadorisiți cu lucruri de care nu avem nevoie, dar cărora trebuie să le oferim un acoperiș pentru că “sunt un cadou”, sau cineva s-ar supăra dacă nu le-ați mai ține.

Este pur și simplu greșit! Cei din jurul vostru ar trebui să știe că nu aveți nevoie de aceste lucruri și că aveți ceea ce vă trebuie. La început se vor supăra, dar dacă le explicați ce și cum, vă vor înțelege și poate chiar vor opta pentru noul vostru stil de viață.

Photo source: Pinterest