În majoritatea țărilor europene apartamentele noi se vând la prețuri mult mai mari decât apartamentele noi. Desigur, nu luăm în această comparație un apartament nou din centrul vreunei capitale europene, pe care mai apoi să îl comparăm cu apartamente noi similare, construite la periferia orașului. În această observație folosim prețurile apartamentelor similare din zone apropiate ca valoare. Desigur că nu ne vom aștepta ca o casă din centrul Sibiului, să aibă aceeași valoare ca o casă din zona Cisnădiei sau Șelimbăr.

Am avut de curând un cuplu de origine germană care căutau de ceva timp un apartament în Sibiu. Inițial s-au orientat către blocuri mai vechi, crezând că vor avea prețuri mai reduse. Văzând situația de pe piața românească, s-au orientat către altceva.

“La început nici nu ne-am gândit la un apartament nou, pentru că am crezut că va fi mult mai scump decât un apartament vechi. Apoi un prieten ne-a sfătuit să luăm în calcul și această posibilitate.”

Că România este o țară a paradoxului, am mai auzit de câteva ori prin media, dar oarecum ne-am ferit de a face afirmații pe această temă. Totuși, atunci când vine vorba de prețul apartamentelor, românii trăiesc un paradox unic în Europa.

Diferență de până la 200Euro/m2

Până la începutul crizei financiare, apartamentele vechi erau preferate mai ales datorită unei diferențe de preț ce părea să favorizeze apartamentele vechi. Cumpărătorii puneau un semn egal între vechi și ieftin, de unde și preferința pentru aceste apartamente. O adevărată campanie auto-creată de “marketing” în favoarea apartamentelor vechi, adus la o creștere nejustificată a prețurilor acestor apartamente, în defavoarea apartamentelor noi.

Analiștii sugerează că în unele județe diferența de preț pleacă de la 50 de euro și ajunge până la 200 de euro pe metru pătrat. La un calcul simplu, asta înseamnă o diferență cuprinsă între 2500 și 10.000 de euro pentru un apartament de două camere, ceea ce de multe ori poate reprezenta chiar un sfert din prețul total al apartamentului.

Despre contradicțiile pieței imobiliare din România

Cauzele acestui paradox imobiliar

În primul rând locația. Apartamentele vechi, care au fost construite imediat după ‘77 au o poziționare ușor mai avantajoasă față de apartamentele construite în ultimii ani. De cele mai multe ori, din cauza lipsei de teren disponibil sau a prețurilor nejustificate, dezvoltatorii au fost obligați să construiască pe terenuri aflate mai departe de căile principale de acces.

Alteori, unele apartamente se găsesc la marginea orașelor sau chiar la intrarea în oraș, ceea ce descurajează o parte din cumpărători.

Mai apoi, tot aici intră și reclama proastă făcută apartamentelor noi. În goana spre un câștig imediat, mai mulți dezvoltatori imobiliari au periclitat calitatea construcției prin folosirea de materiale de calitate inferioară, și unor constructori necalificați. Știrea despre problemele blocurilor noi s-a răspândit tot mai tare, afectând mai ales dezvoltatorii care își făceau treaba și ofereau servicii de calitate.

Poate nu în ultimul rând, s-a perpetuat această idee cum că un apartament mai vechi ar fi mai ieftin decât un apartament nou, fapt ce în timp, a dus la o creștere nejustificată a prețurilor pentru apartamentele vechi și o scădere a prețului apartamentelor noi.

Situația Sibiului

Așa cum spuneam la început, la nivelul Sibiului diferența depinde mai ales de zonă. În genere, se înregistrează o diferență de circa 100 de euro/m2, ceea ce la un apartament 2 camere ar însemna cam o medie de 5000 de euro per apartament.

De exemplu, pe Calea Cisnădiei, WOLF Imobiliare oferă apartamente 2 camere noi, cu un preț ce începe de la 23000 sau 25000 de euro (la gri), în timp ce un apartament mai vechi dintr-o zonă similară, poate să ajungă și să depășească 35000 de euro. O diferență de 10.000 de euro pentru un apartament ce nici măcar nu este nou, nouă nu ni se pare justificată, și tocmai de aceea sfătuim lumea să se mai gândească atunci când vine vorba despre o astfel de alegere. Desigur, vă vom sfătui să mergeți pe soluția unui apartament nou, dar până la urmă, clientul hotărăște ce face cu banii lui.

Voi ce părere aveți?

Dacă te interesează un apartament în Sibiu, nu ezita să contactezi WOLF Imobiliare. Oferim apartamente de vânzare ieftine și bune în complexele noastre rezidențiale. Hai în familia WOLF Imobiliare.