In fiecare zi mai văd câte o rămășită a bradului de Crăciun pe scara blocului. Miros de brad și de prăjituri, filme de Crăciun, toate acestea au trecut și odată cu ele s-a terminat și concursul Stil D brad, organizat de WOLF Imobiliare. Ca la oricare concurs ce se respectă, a venit și momentul de a anunța finaliștii la titlul de Miss Bradul 2015-2016 și să aflăm marele câștigător al unui The Sanctuary.

Mențiune specială pentru originalitate

Aceasta decorațiune ne-a plăcut extrem de mult și de aceea am decis să o trecem la mențiuni speciale, chiar daca nu a strâns suficiente voturi. Combinând nevoia de mișcare a zilelor noastre cu o abordare eco a Crăciunului, doamna Silvia ne-a incantat privirile cu acest brad-mobil. O idee extrem de în trend, plăcută vizual care încearcă refolosirea unui obiect comun (bicicleta) pentru a crea ceva extraordinar. Oare dacă pedalezi suficient de repede se aprind și beculețele ornamentului? Asta numai doamna Silvia ne poate spune.

Cei 3 finaliști ai concursului WOLF Imobiliare decorare craciun

Locul al III-lea

Un brad artificial, foarte colorat și luminat. Personal, i-aș fi acoperit partea de jos, nu de alta, dar cred că artrita Moșului ar cam avea de suferit acolo jos.

Cei 3 finaliști ai concursului WOLF Imobiliare decorare craciun

Locul al II-lea

Pe locul al doilea se află acest brăduț din hârtie glasată. Extrem de simplu, ușor de făcut de copii, dar nu numai, acest brad de Crăciun frumos designuit, este o alternativă ecologică la tradiția bradului de Crăciun, pe care sigur o vom încerca și noi în anul ce va veni.

Cei 3 finaliști ai concursului WOLF Imobiliare decorare craciun

Locul întâi și marele câștigător al concursului Stil D Brad!

Crăciunul este Crăciun adevărat când ai cadouri ne spune doamna Camelia. Noi am spune cadouri și stil, iar acest brad le are pe toate. Încă un brad artificial, de această dată decorat în tendințele 2015-2016 în materie de decorațiuni de Crăciun. Auriul și roșul au fost în mare vogă în fiecare an de Crăciun, steaua este superbă, la fel și ieslea cu scena nașterii pe care o  puteți vedea și în detaliu mai jos.

Cei 3 finaliști ai concursului WOLF Imobiliare decorare craciun

Ne mai place​ foarte mult și că bradul a fost integrat într-o cameră (sufragerie cel mai probabil) și nu lăsat pe hol, că un invitat nedorit. Felicitări pentru un brad foarte drăguț!

Cei 3 finaliști ai concursului WOLF Imobiliare decorare craciun

Felicitări tuturor participanților. Vă invităm să rămâneți alături de Wolf Imobiliare pentru și mai multe concursuri, idei de design și informații utile din domeniul imobiliar.