Cei mai mulți își pun întrebarea perfect legitimă dacă acesta este momentul pentru a cumpără o locuință sau ar trebui să mai aștepte. Ca să afle răspunsul la această întrebare, mulți apelează la metode din cele mai ciudate. Totuși, răspunsul stă înainte de toate în accesibilitatea bunului.

Ca și în cazul altor bunuri, in cazul bunurilor zise “de lux” cumpărarea depinde de cât de accesibile sunt acestea pentru persoana în cauză și în cât timp ar putea plăti respectivul bun.

Dincolo de stabilitatea financiară pe care mulți o au deja, sau la care aspiră înainte de a cumpăra o casă, un alt factor este cel mai bun răspuns și factor de decizie. Este vorba de indicele de accesibilitate, o variabilă ce poate fi stabilită la nivel de familie, casă sau chiar la nivel de companie.

Indicele de accesibilitate: avem cele mai accesibile case din ultimii 13 ani

Acest indice de accesibilitate este un marcator foarte pertinent care arată cât de practicabilă este sau nu este o investiție. Se calculează prin raportarea venitului mediu la cheltuiala în sine. Astfel, de exemplu în cazul investiției în domeniul imobiliar, am avea prețul pe metru pătrat de împărțit la venitul mediu pe cap de locuitor. Anul acesta prețul mediu pe metru pătrat a ajuns în jurul valorii de 1100 de euro (la nivelul țării).

Pe de altă parte, venitul mediu pe cap de locuitor se încadrează în jurul valorii de 600 - 610 euro (616 euro conform Institutului de Statistică). Împărțind cele două valori, obținem un indice pozitiv mai mic de 2. Cu cât indicele este mai mic, cu atât, bunul în sine este mai accesibil.

De fapt, cei de la KIWI Finance au ajuns la un indice de 1.9, valoare înregistrată la nivelul anului 2004. Ca un exemplu, la nivelul anului 2008, în plină criză, indicele ar fi ajuns la un maxim de 5.3, de unde și vânzările mai scăzute în respectiva perioadă și problemele economice pe care mulți investitori imobiliari și creditori le-au avut la nivelului respectivului an.

Cel mai bun moment de investit într-o casă este ACUM!

Acesta pare a fi cel mai bun moment de a investi într-o casă...cel mai bun moment din ultimii 13 ani cel puțin. În schimb, pentru a fi siguri că investiția căutată este potrivită pentru bugetul actual, verificați-vă și indicele de accesibilitate și planurile pentru următorii 15 ani.

De ce 15 ani? Pentru că este mai ușor să faci un plan pe 15 ani, decât un plan pe 30 de ani. De asemenea, pentru că ne gândim la un împrumut bancar pe 15 ani, un minim acceptat de majoritatea persoanelor și băncilor interesate de un astfel de credit.

Cât de accesibile sunt casele puse la vânzare în România?

Dacă, de exemplu, vă interesează o casă la 89.000 de euro cu 120mp, asta ar duce la un preț de aproximativ 740 euro/mp. Presupunem un venit de 700 euro, de unde ar rezulta un indice de rentabilitate de 1.05, un indice foarte bun de altfel.

Pentru a fi siguri de investiție, mai calculăm și indicele de rentabilitate pe investiție în cazul unui împrumut bancar. Atunci am avea, la aceeași sumă, cu un împrumut pe o durată de 15 ani, un total lunar de 440 euro/lună, de unde ar rezulta un indice de rentabilitate de 0.62.

Dar, dacă totuși, în momentul în care scădem din venitul de 700 de euro cheltuielile fixe și să spunem că rămânem la un 300 euro….și vedem că nu ar fi de ajuns să plătim un astfel de credit, poate ar fi mai bine să nu accesăm un astfel de credit.

De obicei, în cazul unei investiții familiale, dacă indicele de accesibilitate după scăderea cheltuielilor nu ajunge la un număr mai mic de 1 sau chiar 0.5, ar fi indicat să vă amânați sau să vă diminuați investiția pentru a nu ajunge în incapacitate de plată.

Una peste alta, aceasta este o veste foarte bună pentru segmentul imobiliar, însemnând că tot mai multe persoane vor fi interesate de a face o astfel de investiție în următoarea perioadă. Totuși atenție cumpărători...mai înseamnă și că în timp prețul pe metrul pătrat va mai crește. Noi putem numai să sperăm că nu va crește înainte de a vă cumpăra casa de vis și să vă încurajăm să investiți cât indicele rămâne scăzut.