Atunci când ești în căutarea unui apartament, sunt două stări primordiale prin care aproape oricine trece.

Prima sau încrederea orbească în tine, se caracterizează prin sintagma „Totul va fi bine” sau „Cât de greu poate fi”. Adică, tot ce trebuie să faci este să lași chiria deoparte și alegi un apartament de 2 sau 3 camere și apoi să te muți în el. Nu-i fizică cuantică, nu-i așa?

In a doua stare, deja îți este dor de cartea aia de fizică. Cu cât te adâncești mai mult, cu atât descoperi mai multe detalii la care să fii atent, iar lucrurile devin din ce în ce mai complicate. Vrem să-ți venim în ajutor, așadar am decis să scriem despre toate acele elemente care te-ar putea îngrijora. De la cum alegem apartamentul, până la dosarul Prima Casă, locația blocului sau la mult-disputata problemă a etajului, vrem să venim în întâmpinarea tuturor problemelor pe care le-ați putea avea.

De această dată, o luăm de la fundamentul construcțiilor moderne, blocul. Ce alegem dacă suntem puși în situația de a viziona un bloc vechi și mai apoi un bloc nou.

Blocul vechi sau vetustul

Blocurile vechi sunt un fel de second-hand imobiliar. Problemele cumpărării unui apartament într-un bloc vechi sunt similare cu cele a cumpărării unei piese vestimentare vechi. Este o adevărată loterie, care te-ar putea pune chiar în pericol.

Să fie clar, când zic apartamente vechi mă refer strict la apartamentele construite după momentul 1977. Orice apartament construit înainte de acest punct critic pentru România ar trebui evitat dacă nu sunt prezentate niște dovezi clare ale unor lucrări de consolidare.

Analiștii spun că blocurile vechi cu cea mai mare căutare la ora actuală ar fi cele dezvoltate în anii 80, ajungându-se chiar la o creștere nefondată a prețului acestor apartamente. Dacă teoria spune că în medie un apartament mai vechi ar trebui să fie mai ieftin, realitatea poate diferi de la caz la caz. Este posibil chiar ca uneori, cererea nejustificată de apartamente dintr-o anumită perioadă, să crească nejustificat prețul locuinței.

Avantajul acestor apartamente este așa-numitul testing. Aceste apartamente au fost îndelung testate (uneori chiar și 30 de ani) și au trecut testele, așadar în teorie ar fi numai bune de folosit. Problema este că după o uzanță de 30 de ani, sigur lucrurile vor începe să cedeze și implicit să se strice, așadar înainte de a te muta în apartamentul viselor tale va trebui să schimbi absolut tot ce înseamnă instalație, fie ea electrică sau sanitară. Revenind la comparația cu hainele second hand, nu poți cere unei bluze ce a fost purtată de bunica în tinerețe, să nu se rupă și să nu fie mai fragilă.

Cui ceri socoteală?

De fiecare dată când vine vorba de un apartament vechi, marea majoritate a proprietarilor nu vor ști exact materialele de construcție, iar actele vor fi un pic mai greu de obținut ca în cazul unei dezvoltări nou-făcute.

Limitarea este cuvântul de ordine pentru un bloc vechi. Nu alegi apartamentul exact pe măsura ta, ci mai degrabă răul cel mai mic. După, trebuie să îl mai iei, să îl mai ajustezi și să îl faci cumva, cumva să fie apartamentul pentru tine, dar nu întotdeauna va fi blocul pentru tine, mai ales că, în cazul blocurilor vechi, există posibilitatea de a avea vecini cu o medie de o vârstă de dori ori cât a ta.

Blocul nou sau locul mult mai bun de joacă

Este normal ca blocurile vechi să aibă un procentaj mai mare de bătrâni față de un bloc nou. In marea majoritate a cazurilor blocurile noi sunt populate de tineri sau de cupluri tinere. Mulți vor vedea acest lucru ca pe un factor pozitiv, dat fiind că ai șansa de a locui alături de oameni care sunt cât de cât pe aceeași lungime de undă cu tine și care te pot înțelege.

O altă bilă albă în urna blocurilor noi este puterea de a alege. In majoritatea cazurilor, un bloc nou vine cu măcar trei apartamente de vânzare din care poți alege, pe când, cu un apartament vechi nu ai astfel de avantaje.

 

Avantajele unui bloc nou se văd mai ales atunci când vin facturile. Majoritatea blocurilor noi vin cu termoizolație și sisteme individuale de încălzire, ceea ce înseamnă o diminuare considerabilă a prețurilor pentru întreținerea imobilului. Finisajele și instalațiile sunt noi, așadar nu veți avea scurgeri de apă și nu va trebui să investiți orbește în meșteri care mai de care mai meșteriți, dornici să vină să vă repare casa.

Unii chiar petrec 30 de ani că să poată achita prețul unui apartament (fie că vorbim de Prima Casă sau de un alt tip de credit). Un apartament vechi este sinonim cu optarea pentru un apartament care la sfârșitul perioadei de plată va avea de două ori vârsta ta și care cel mai probabil își va arată vârsta.

Cumpărarea unei case este un pas important în viața oricui...este un pas înainte spre o viață nouă, este prima filă din cartea poveștii tale personale, așadar, dat fiind că începi un nou capitol din viață de ce să nu-l începi cu o carte nouă, într-un bloc nou și cu vecini noi.

Dacă ești din Sibiu și te gândești la o mutare, WOLF Imobiliare te poate ajuta să-ți găsești apartamentul de 2 sau 3 camere in Sibiu potrivit pentru tine.

Programează o vizionare acum!