După o discuție cu oameni cu idei, pleci electrizat și plin de o dorință lăuntrică de a face ceva la rândul tău. Când părăsești atelierul Watt, este ca și când cei doi tineri designeri ți-ar fi dat un pic de energie la pachet că s-o ai pentru toată luna; un fel de electricitate sufletească ce-ți face inima să palpeze și să radieze. Acești creatori de frumos găsesc frumusețe acolo unde alții văd doar o grămadă de lemn de foc. Oameni extrem de primitori și de calzi, uneori de-a dreptul electrici, cele două minți luminate din spatele Watt au avut amabilitatea de a ne primi în atelierul lor și de a ne răspunde la curiozități.

Scurtă prezentare a Watt: cine sunt oamenii din spatele luminii?

Andra Popa: Mă numesc Andra Popa și am terminat arhitectura la Cluj. După facultate am început să lucrez într-un birou de arhitectură din Cluj și sunt unul din acei oameni extrem de norocoși, mai ales pentru că pot spune că-mi place ceea ce fac. Pictură, arhitectură, restaurare, creație…

Bădilă Bogdan: Mă numesc Bădilă Bogdan și, ca și Andra, am terminat Facultatea de Arhitectură și Urbanism de la Cluj. Ca pasiuni, îmi plac reptilele și animalele exotice în genere. Mai apoi, îmi place sa lucrez, să relaționez și să creez. Încă din facultate am tot organizat tot felul de ateliere și cam așa ne-am și apropiat, cam așa s-a născut și Watt. Ne-am dat seama că avem cam aceleași pasiuni, că ne place să creăm și să recondiționăm piese. Am vrut ceva palpabil, ceva care să se vadă și care să se simtă, care să-ți dea bucurie și volum și probabil că așa s-a ajuns și la Watt.

watt reconditionare lemn Wolf Imobiliare

Recondiționarea atinge tot mai multe domenii. Atipică mi se pare, însă, recondiționarea de lemn. De ce lemn?

AP: Recondiționarea se regăsește în Watt. Am plecat de la ideea de recondiționare, mai ales pentru că noi credem că acel lemn încă nu și-a terminat de spus povestea.

BB: Lemnul, prin trecerea timpului, ia o amprentă și fiecare bucată de lemn pe care am văzut-o pare să aibă de spus o poveste.

Lemnul ne-a atras. Un lemn frumos, uzat, trecut, cu amprenta timpului pe el, cumva având nevoie de o schimbare, iar pe măsură ce avansezi în prelucrarea lemnului, descoperi din ce în ce mai mult, și probabil tocmai de aceea ne-am axat pe restaurarea de lemn.

AP: Povestea lemnului nu e terminată atunci când zice omul sau vremea. Noi, prin creațiile noastre îl readucem la viață, îi dăm un nou scop.

BB: Nouă ne-a plăcut. Sunt atâtea lucruri care se recondiționează: mașini, ceasuri, obiecte diverse. E din ce în ce mai la modă treaba asta, dar tot lemnul e materialul de bază, un material primar, căruia i se poate atribui orice formă și orice funcție. Iar nouă ni s-a părut foarte interesant.

watt reconditionare lemn lampa Wolf Imobiliare

Vogă, tendințe, planuri de viitor cu lemn și despre cu lemn. Veți continua să fiți purtătorii de cuvânt ai lemnului?

BB: Ideea noastră de bază este să creăm obiecte care să îmbine o piesă de mobilier cu o lampă. Am încercat să creăm un echilibru. Lampa ½ are funcție de noptieră, dar este și o lampă. În timp, vom experimenta tot mai mult și o să vedem…

AP: Lemnul rămâne la bază, dar vom vedea…metal, rășina, etc. Ceva care să meargă cu lemnul și să aibă rigiditate. Ceva care să completeze. Experimentăm, căutăm, în cele fin urmă găsim.

watt reconditionare lemn lampa Wolf Imobiliare

In procesul creativ, lemnul își decide menirea sau invers?

Amândoi: Și, și

BB: Sunt momente și momente. Oricum ar fi, lemnul e luat în starea lui naturală. De cele mai multe ori dăm peste o bucată destul de mare. Începem să o tăiem, să o finisăm, iar mai apoi ii descoperim frumusețea lăuntrică. Stăm, ne gândim, ne răzgândim și până la urmă iese ceva, ceva.

AP: Știam că voiam o lampă, dar nu știam exact cum ar trebui să arate. Am stat, ne-am gândit, l-am întors pe toate părțile (vertical, suspendat, înclinat) și apoi am început să punem pe hârtie ideile.

BB: Știam cât e de lată bucata de lemn, doar că am zis cum să îmbinăm materialele armonios. Un punct care ne caracterizează este accentul pe care îl punem pe detaliu și lemnul care impregnează personalitatea piesei.

watt reconditionare lemn lampa Wolf Imobiliare

„Parcă nu-mi place” sau „Hai să mai vedem”...vi se întâmpla și vouă?

AP: Tot timpul eu zic asta…uneori pot fi mai critică, dar mai apoi, reîncepem să gândim, căutăm soluții, revedem atât criticile cât și planurile inițiale și cumva o scoatem la capăt.

BB: Eu sunt mai perseverent, mai încăpățânat chiar, și cumva ne combinăm foarte bine. Eu stau, analizez în viitor, caut soluții.

AP: Da, de fiecare data când apar probleme…Bogdan le rezolvă.

BB: Ideea e că nu poți să zici din start că nu se poate.

watt reconditionare lemn lampa Wolf Imobiliare

Design românesc, lumea designerilor și colegii de breaslă. Vreun designer român preferat ori vreun site pe care îl urmăriți cu plăcere?

BB: Urmărim cu mare drag și interes cam tot ce se întâmpla pe scena designului. Chiar și la ZAIN ne-am bucurat foarte tare să putem fi alături de designerii români, să le putem pune întrebări și să primim răspunsuri. Urmează Christmas Buy Design, un eveniment pe care îl așteptăm cu mare drag.

AP: Ne bucurăm că designerii români creează. Publicul nu trebuie să meargă până în Italia sau în vreo altă țară să-și achiziționeze o piesă, iar beneficiarii sunt mulțumiți. Pe de altă parte, între designeri nu există rivalitate. De exemplu, noi am colaborat cu cei de la SEZI, am început ca și colegi de facultate și am continuat în ceea ce credem că a fost (și este în continuare) una dintre cele mai plăcute colaborări.

BB: Designerii tind să se axeze pe ceva, pe un domeniu și fiecare întâlnire e productivă. Ne place foarte mult și atmosfera. Parca te îmbie să creezi și să crești, iar la sfârșit iese un design de calitate pe care și beneficiarii îl apreciază și îl îndrăgesc.

watt reconditionare lemn lampa Wolf Imobiliare

 

Astăzi putem să mai găsim un design românesc în casele oamenilor? Dacă da, unde, iar dacă nu, de ce?

AP: Probabil că dacă mai mule firme ar contacta designeri locali, am avea mai multe persoane și mai mulți beneficiari. Oameni sunt deschiși și chiar încântați de creații. Sunt persoane care amenajează o locație aproape în întregime cu design românesc. Alții aleg numai o piesă. Important este că sunt din ce în ce mai mulți.

BB: Se trece de la mentalitatea de român cu pești de sticlă, răpiri din serai, carpete și macrameuri la altceva. Încerci să-ți faci spațiul să te reprezinte pe tine ca individ și nu pe tine că mentalitate colectivă.

In momentul în care intri într-un apartament și vezi cum este aranjat (culorile, texturile, alegerile făcute) iți formulezi o idee despre persoana respectivă.

Oamenii încep să se diversifice, să dorească să se distingă unul de altul, să-și distingă preferințele și să le arate. Începem să ne dăm seama că suntem liberi și că avem de unde alege.

watt reconditionare lemn lampa Wolf Imobiliare

 

Dintre rămășitele ante-decembriste și noile metehne deprinse, există unul sau mai multe obiecte pe care ați dori din tot sufletul să le schimbați?

BB: Cred că pot să fac o listă. Peștele de sticlă. Mai apoi bibelourile pe care mai toată lumea le colecționa…balerine, pescari și ce mai erau.

AP: Vopseaua galbenă și portocalie. Foarte multă lume o folosește. Asta și dulapurile imense, lungi până la planșeu.

 

 Care ar fi proiectele următoare?

Amândoi: Avem mai multe proiecte în paralel.

BB: Momentan lucrăm la o masă de cafea. Nu știm exact cum va arată, dar vom vedea. Mai avem prevăzută și o chitară din lemn vechi.

watt reconditionare lemn lampa Wolf Imobiliare

 

Ați avea o nominalizare pentru următorul interviu?

Amândoi: Cei de la ȘEZI.

AP: Sunt designeri care creează piese extrem de interesante. Cei de la SEZI îmbină formele abstracte cu imagini și valori tipic românești. Ei nu sunt creatori de piese, ei sunt creatori de povești și de istorii.

Ii găsiti pe cei de la Watt la Christmas Buy Design, weekendul acesta la Casa Tiff din Cluj, iar dacă îi ratați, iată-le și profilul de Facebook, unde le puteți găsi cele mai recente creații.